Îmi aduc aminte foarte clar o întâmplare din copilărie. În satul în care locuiește bunica mea și unde îmi petreceam toate vacanțele, trăia o femeie mută care avea o turmă de capre. Nu turma de capre mă impresionase, ci povestea bunicii. Ea mi-a povestit că această femeie, în copilărie, fusese normală, vorbea ca orice copil. Dar, în noaptea de 24 iunie, adică de Sânziene, părinții ei au trimis-o la izvor să ia apă. Acolo ea a văzut mai multe fete frumoase, îmbrăcate în rochii albe, care dansau pe o muzică pe care o cânta vântul printre crengile copacilor.
Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII
▼
vineri, 23 iunie 2017
Colorăm respectând codul culorilor!
Toți copiii adoră activitățile de colorat/desenat. Este una din activitățile preferate de ei, îi dezvoltă și, sunt de părere majoritatea specialiștilor, desenatul reprezintă pentru copii una dintre cele mai intense forme de exprimare.
Rucsacul buclucaș...(sau rutina e de vină?!)
Ziua de astăzi a debutat cu o surpriză. Am dormit până aproape de ora 9.00, ceea ce pentru mine reprezintă un exces de leneveală - fie și în vacanță!
Nici nu intru
bine în bucătărie că Prințesa vine țopăind în spatele meu. O fi defect
profesional, sau doar o grijă protectoare exagerată?