Recreația mare-Mircea Sântimbreanu

Mircea Sântimbreanu se apleacă cu deosebită dragoste, înțelegere dar și amuzament asupra universului complicat al școlarilor, încercând să-l surprindă real. Povestioarele sale ne amuză și nu cred că este cineva care să nu se recunoască în rândurile autorului.

                                                                        UN BĂIAT CITIT
                                                                                                   de Mircea Sântimbreanu

Titi Brumărescu e un băiat grozav de citit. Citește pe rupte. Și nu ca alții, o carte pe lună, sau, în cel mai bun caz, una pe săptămână. Titi citește o carte (una!) pe oră. Oricât ar fi de groasă! E de ajuns, de altfel, să-l auzi vorbind despre cărțile pe care le-a citit ca să-ți dai seama că ai de-a face cu un adevărat maratonist al lecturii.

—  Tu ai citit cartea aia? Grozavă carte! îşi împărtăşeşte el neobosit şi oricui entuziasmul în recreaţii. Gro-za-vă! Desface cuvÂntul în silabe, cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă.

—  Care?

—  Una cu scoarţa galbenă, de vreo două deşte... Cum naiba-i spune? Ah, îmi scapă titlul, dar e grozavă!...  De două ori am citit-o... în ora de geometrie... azi dimineaţă.

—  Cu un câine pe scoarţă?

   — Nu... Galbenă, dar fără cîine... A, ştiu la ce te gîndeşti. Aia cu cîinele e alta... îmi amintesc! Am citit-o în ora de chi­mie. Bună carte şi asta! Mai ales acolo unde se-ntâlnesc ăia doi cu alţi doi... Uite, dom'le, îmi scapă titlul, se căinează el, dar pot să ţi-o povestesc. Stai să vezi, râzi să te prăpădeşti. Puf­neşte în râs câteva clipe, apoi,  înveselit, începe să povestească hohotind: E cu Unu' care pleacă nu ştiu unde... ha, ha... cu nu ştiu cine... ha, ha... şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat, ha... ha... să vezi încurcătură ha... ha... ha... Are aşa, vreo trei deşte grosime. Cum îi zice? Ah, îşi pocneşte Titi nemilos degetele, îmi vine pe limbă... am citit-o azi, în ora a treia...

—  A treia, mă? Păi acum vine ora a treia...
Titi rămâne pe gânduri o clipă:

—  Ai dreptate!... Le-am confundat...   Ştii, are tot vreo trei deşte grosime. Da, îmi amintesc... Aia din  ora de chimie era tristă. Ah, îmi scapă titlul... dar să ţi-o povestesc... E aşa de tristă! Caută batista, dar lacrimile au şi luat-o  la vale. E cu unul care pleacă... nu ştiu unde... hâhî... şi celălalt era cu alţii, care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla... Ah, ce carte tristă!... A găsit batista şi, cum a terminat de povestit cartea cea tristă, îşi suflă nasul, elegiac: 

—  Acum nu mai am ce citi...

—  Du-te la bibliotecă.

—  Aş, de la bibliotecă le-am citit pe toate, se înviorează el.
O să-ţi povestesc eu una, formidabilă! Am uitat cum  îi  zice. Aşa, de vreo patru deşte de groasă. Aventură! Mister! Să vezi, începe el cu o voce sugrumată, e cu una  care pleacă nu mai ţin minte unde, cu nu ştiu cine! Nu mai ştiu de ce!!!   Şi pe drum se desparte, nu ştiu cum, de ăla cu care a plecat!!! Şi atunci să vezi încurcătură... Dar uite,  a intrat tovarăşul  profesor. Ţine minte unde am rămas.   îţi povestesc  mai   departe după oră. Păcat că i-am uitat titlul. Dar nu-i nimic. Cum ţi-o povestesc eu, nici nu mai e nevoie s-o citeşti, n-ai s-o uiţi toată viaţa. Îţi garantez!