Prima îngrijorare

Astăzi porțile școlii s-au deschis mai generoase și mai dornice ca niciodată să-și primească elevii. Dimineața se anunță caldă și plăcută, numai bună pentru festivitatea care va avea loc. Emoțiile unui școlar de clasa întâi sunt amplificate de agitația și preocuparea exagerată a celor din jurul lor: părinți, bunici, prieteni...
Dar trec toate... Cu un ghiozdan mult prea mare pentru statura sa, Școlărel se îndreaptă hotărât spre școală. Nici nu știe ce să creadă... Unii l-au tot ”amenințat” că vine școala, că va fi nevoit să scrie, să citească, să rezolve teme... Lui nu-i displac aceste lucruri, dar modul în care adulții subliniază toate acestea îi provoacă o oarecare îngrijorare... ”O fi greu?” se întrebă și fără să vrea oftează, simțind că inimioara îi bate tot mai tare. ”Ei, asta-i!” continuă să gândească el. ”Nu poate fi mai greu ca atunci când mi-a căzut dințișorul!” Gândul parcă-i mai dă curaj puțin.
Iată și curtea școlii! Școlărel a uitat de dințișor, de cuvintele părinților, de vorbele blânde ale bunicii care l-a condus o bucată de drum. Se simte singur, îi bate inima enorm de tare și, dacă nu l-ar ține de mânuțe și mami și tati, le-ar pune la piept ca s-o mai potolească.
Iat-o pe doamna! E mai înaltă decât își amintea... Parcă și părul îi stă altfel. Școlărel se așează lângă dumneaei și murmură ușor: ”Sărut mâna!”. Doamna îl privește, îi spune ceva, dar el este prea emoționat ca să înțeleagă. Vede cum alți școlărei se strâng în jurul lui și parcă prinde puțin curaj: nu este singur.
Festivitatea l-a plictisit puțin, iar asta l-a mai făcut să uite de emoții. Doamna le spune că vor merge în clasă, unde vor primi manualele. Iarăși emoții! Pe băncile frumoase, fiecare copil găsește cărțile noi. Școlărel le deschide îngrijorat. Încearcă să-și învingă emoțiile și întreabă: ”Acestea sunt cărțile noastre?” Doamna îi răspunde zâmbind: ”Da, acestea sunt manualele unui școlărel de clasa I” Școlărel continuă”Și putem să le luăm acasă?” Tot zâmbind, doamna răspunde:”Sigur, dar trebuie să-mi promiți că mâine le vei aduce în ghizdănelul tău.” Gata! Nu se mai poate abține! Emoția face loc brusc unei imense îngrijorări! Fără să vrea, spune cu glas tremurat: ”Dar eu nu pot să le scriu pe toate până mâine!”
Auzindu-i cuvintele,deopotrivă părinții și doamna zâmbesc.”Nu trebuie să le completezi până mâine! Pe aceste cărți vom învăța noi tot anul școlar și, la sfârșit, vom ști să scriem, să citim și vom rezolva probleme la matematică.”
Școlărel se simte ușurat. Acum a înțeles că la școală activitățile se vor face treptat, antrenant, sub forma unor jocuri. Nu are motiv de îngrijorare, trebuie doar să fie atent.