Amintiri din copilărie - Ion Creangă(partea I)

      În acest capitol, autorul Ion Creangă evocă un episod din copilăria sa în care apar trei ființe foarte dragi lui: mama - Smaranda, tatăl - Ștefan și bunicul - David. Mama se tot certa cu tatăl pe motivul că ea își dorea foarte mult să-l trimită pe Nică la școală ca să se facă preot. Tatăl nu era însă de acord deoarece nu avea suficienți bani pentru a-și susține fiul. Dar într-o duminică a venit bunicul David în vizită și le-a explicat avantajul ca băiatul să meargă la școală, argumentând că e păcat să rămână omul neînvățat. Bunicul David îl ia pe Nică și îl duce la școală la Broșteni, împreună cu un alt tovarăș.

    Cei doi, Nică și tovarășul lui, sunt cazați la o femeie pe nume Irinuca. Aceasta avea o casă sărăcăcioasă, mai mult o cocioabă veche și dărăpănată. Femeia mai avea două capre slabe și râioase și un țap care dormeau în tindă. Bărbatul și fata Irinucăi lucrau la pădure toată săptămâna.
    La școală cei doi băieți au mers bine, dar au trecut printr-o experiență dureroasă: profesorul a poruncit ca cei doi să fie tunși la piele, deoarece aveau plete.
     După ce trecu iarna, în primăvară băieții s-au trezit plini de râie de la caprele Irinucăi. Cei doi s-au uns cu leșie, au stat la soare și apoi au intrat să se scalde în Bistrița. Dar cu toate acestea încă nu au scăpat de râie. Într-o zi, când Irinuca era dusă prin sat, băieții  s-au suit pe munte, mai sus de casa ei, și au urnit o stâncă din locul ei astfel încât să se ducă la vale. A dărâmat gardul și casa Irinucăi, a făcut bucăți o capră și s-a numai în Bistrița. Speriați, copiii și-au luat lucrurile și au pornit la drum spre Pipirig. Uitând de râie și de bucuria pe care i-o făcuseră Irinucăi, cei doi s-au bucurat de vreme, cât a fost frumoasă. La un moment dat a pornit o vijelie cumplită urmată de o ninsoare cum se cade. Au înnoptat în munți, dogoriți de flacăra unui foc uriaș. A doua zi, spre seară, au ajuns la bunicul David din Pipirig. Bunica i-a poftit la masă și apoi i-a vindecat de râie ungându-i cu unsoare de mesteacăn. Peste câteva zile a aflat și bunicul despre paguba Irinucăi, pentru care a plătit patru galbeni. În sâmbăta Paștilor a ajuns și Nică acasă la ai săi, în Humulești. Nică nu fost deloc bucuros deoarece au râs toate fetele de el, văzându-l tuns.
       Calul Bălan și Sf. Nicolae – Autorul își amintește cu drag de meleagurile natale și de oamenii gospodari din jurul său. Un loc aparte îl ocupă părintele Ioan, om bun și vrednic. El a înfrumusețat cimitirul și a construit o chilie pentru școala satului. Împreună cu bădița Vasile, dascălul bisericii, părintele a mers prin sat și i-a îndemnat pe oameni să-și dea copii la școală. Astfel s-au adunat o mulțime de băieți și fete, dornici de carte dar și de năzdrăvănii. Ca să-i liniștească, părintele Ioan a adus la școală un scan numit Calul Bălan și un bici numit Sf. Nicolae.  Prima pedepsită a fost chiar Smărăndița popii, o copilă ageră și zdravănă care întrecea pe toată luma. Când părintele  a descoperit că băieții aveau ceasloavele murdare, pline de muște moarte, i-a poftit pe toți să încalece pe Calul Bălan și să-și ia răsplata. Dar ca să-i îmbuneze pe copii, le aducea colaci de la biserică și cum bădița Vasile, învățătorul, era om de treabă toate mergeau strună.