Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

miercuri, 4 ianuarie 2017

Apa Iordanului

Mulți credincioși se întreabă, adeseori, de ce în lumea contemporană nu se mai întâmplă minuni asemănătoare vremurilor biblice. vestea bună este că minunile se întâmplă, unii spun că sunt chiar mai multe, doar că oamenii nu mai au suficientă credință ca să le vadă și să fie parte din ele.
Una din minunile pe care Dumnezeu le înfăptuiește an de an este minunea întoarcerii apei Iordanului, în ajunul marelui praznic al Botezului Domnului (sărbătorit în Israel pe data de 19 ianuarie). Practic, apa Iordanului, care reprezintă granița naturală dintre Israel și Iordania, își schimbă cursul, pentru o perioadă scurtă de timp.
Oricât ar părea de ciudat, râul curge de la vărsare, dinspre Marea Moartă, spre izvor, respectiv către Galileea. Acest fenomen nu este explicat științific și, în plus, de fiecare dată pare să se întâmple altfel: într-un an apa Iordanului pare să fiarbă, în altul face cercuri mari sau se întoarce cu tot debitul, sau se întoarce doar pe jumătate de albie și cealaltă jumătate curge normal.
Este o minune care se întâmplă an de an și are menirea de a întâri credința oamenilor. Numeroși credincioși merg la fața locului pentru a vedea cu ochii lor minunea și rămân uimiți de cele văzute...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu