Moartea lui Alexandru cel Mare (legendă)

În pregătirea lecției de istorie dedicată lui Alexandru cel Mare am căutat o mulțime de informații astfel încât să-i atrag și să-i încânt pe elevi. Informații utile am găsit AICI și AICI, dar mi-a plăcut foarte mult să citesc și câteva legende și presupuneri pe marginea morții sale petrecută, după câte se pare, destul de suspect:AICI

Cel mai mult mi-a plăcut următoarea legendă:

                             Cele trei dorințe ale lui Alexandru cel Mare

          La moartea sa, Alexandru cel Mare era stăpânul celui mai întins imperiu existent vreodată. Înainte ca de a-și da ultima suflare, el și-a dorit să arate tuturor muritorilor că moartea nu alege și în fața ei toți oamenii sunt egali, fie că sunt cerșetori sau împărați.
După cucerirea noilor teritorii, Alexandru cel Mare s-a îmbolnăvit grav și a căzut la pat. Cu moartea privindu-l în față, generalul a realizat că toate cuceririle sale, armata sa falnică, sabia ascuțită și toate faptele de vitejie nu mai aveau importanță. Tot ceea ce-și dorea era să se întoarcă acasă, în patria sa iubită, și să simtă brațele ocrotitoare ale mamei sale. Acest lucru nu era posibil deoarece Acest lucru nu era posibil deoarece Alexandru cel Mare era așa de slăbit din cauza bolii, că trupul său firav nu ar fi rezistat călătoriei. Prin urmare, resemnat, el a chemat generalii săi de încredere și le-a spus:
            „-Înainte de a pleca din această lume am trei dorințe ce vreau să mi se îndeplinească întocmai cum vi le spun.”
              Copleșiți de durere și cu lacrimile șiroaie pe obraji, generalii au promis că-i vor îndeplini orice dorință, doar să le spună care este aceasta.
            „- Iată! Vreau, mai întâi de toate ca doctorii să fie cei care îmi vor purta sicriul, fără a fi ajutați de nimeni altcineva.”
            Apoi, după o scurtă pauză, Alexandru cel Mare a continuat:
            „ - În al doilea rând vreau ca drumul pe care voi fi dus la groapă să fie presărat cu aurul, argintul, pietrele prețioase și toate averile fără număr pe care le-am dobândit în atâția ani de bătălie.”
           Generalii ascultau împietriți de durere dorințele iar Alexandru cel Mare, cu  mari eforturi, pentru că era tot mai slăbit, a continuat:
            „- A treia dorință a mea este ca mâinile să-mi fie lăsate să atârne afară din sicriu.”
          Generalii, oricât ar fi fost de îndurerați, nu au putut să nu se mire auzind asemenea dorințe, dar nu au îndrăznit să întrebe nimic și l-au asigurat pe iubitul lor conducător că îi vor îndeplini dorințele întocmai. Totuși, unul dintre cei mai apropiați generali a îndrăznit să întrebe:
            „-Dar pentru ce, stăpâne, ai aceste dorințe?”
          Auzind o asemenea întrebare, Alexandru cel Mare a zâmbit și a spus:
            „- Iată de ce am aceste dorințe: vreau ca toată lumea să afle cele trei lecții pe care eu le-am aflat abia acum, în pragul morții. Prima lecție este aceea că doctorii sunt lipsiți de putere și nu te pot salva din ghearele morții atunci când îți sună ceasul. A doua lecție este menită să le amintească oamenilor că, oricâte averi agonisesc și strâng pe pământ în timpul vieții, nu vor lua cu ei în mormânt. Iar a treia lecție este aceea prin care vreau să arăt tuturor că am venit cu mâinile goale în această lume și tot cu mâinile goale voi pleca pe tărâmul de veci al morții.”