Unul din momentele cele mai fericite pe care mi le amintesc, după revoluție, a fost acela în care am descoperit că la librăria din cartierul nostru avea agende. Și nu orice fel de agende - erau datate, copertate, colorate, unele aveau prevăzută un fel de suport pentru pix, altele aveau și pix potrivit. Astăzi pare oarecum bizară bucuria mea dar, pe timpul „odiosului” nu găseam la librărie așa ceva. Tatăl meu, văzând pasiunea mea, mi-a procurat, cu mare greutate, un caiet mecanic fără foi și îmi perfora manual pagini din caiete în așa fel încât să le pot atașa ușor. Știu că în filmul „Liceenii” Dana scria într-o agendă și taaaare mi-aș fi dorit și eu să am una....
Acum, în anul 2017, tehnologia a învins agenda și pixul... Și totuși, deși multe din atribuțiile ce-mi revin în prisma serviciului mi le rezolv cu succes utilizând exclusiv laptop-ul, lucrurile mărunte, de zi cu zi - fie la servici sau acasă - mi le notez sistematic în agendă, pe hârtie, folosind pixul. de multe ori am avut sentimentul că aș fi „învechită”, că fac parte dintr-o generație „învechită”.
Așa că m-am consultat și eu cu prietenul Google și iată ce am aflat:
Este benefic să folosești pixul și agenda/carnețelul deoarece:
- scrisul de mână îmbogățește vocabularul, stimulează creativitatea, generează rapid ideile;
- informațiile notate pe hârtie se rețin mai ușor decât tastându-le pe laptop;
- scrisul pe hârtie stimulează activitatea creierului într-o mai mare măsură decât atunci când tastăm;
- persoanele care folosesc pixul și hârtia sunt mai organizate;
- cei care se organizează folosind clasica agendă își ating țintele propuse cu un procent de 40% mai repede decât cei care folosesc exclusiv tehnologia modernă.
- eu, personal, pot adăuga că această activitate contribuie cu succes la creșterea stimei de sine: poți avea controlul deplin asupra lucrurilor rezolvate și mândria că le-ai dus cu bine până la sfârșit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu