Copiii mei adoră cititul. DE CE?

Văd tot mai multe articole cu privire la dezvoltarea gustului pentru citit la copii. Personal, nu m-am confruntat (nici acasă, nici la școală) cu refuzul copiilor de a citi. Poate pentru că sunt o persoană care adoră cititul și insuflu - fără să vreau -  această plăcere și celor din jurul meu sau cauza este cu totul alta?

Într-o discuție relaxantă, de seară, cu Prințul meu mi-a mărturisit că el a început să citească pentru că i s-a părut ceva foarte interesant atunci când mă vedea pe mine citind.
- Nu știu de ce, dar mi se părea tare interesant când te vedeam stând relaxată, cu o carte în mână. M-am gândit că este o activitate tare plăcută de vreme ce, de câte ori aveai o oră - două libere pe zi, în special în vacanța de vară, tu te așezai comod și citeai. Apoi am mai observat că, ori de câte ori plecam undeva, să ne relaxăm, fie chiar și pentru o după-amiază, tu luai o carte cu tine. Așa am început eu să citesc...
Interesant... Fiul meu nu a citit decât OBLIGAT lecturile școlare impuse de programa școlară dar - de prin clasa a VI-a a început să-și achiziționeze cărți rânduindu-le frumos în propria lui bibliotecă. Le cumpără și le citește! Acum deja citim împreună aceleași cărți și ne împărtășim ideile.
Deci - puterea exemplului a dat roade fără măcar să îmi propun acest lucru.
Cu Prințesa - absolventă de clasa a II-a - a fost mai simplu. Ea ne-a urmărit pe noi doi și, pentru că nu putea interveni în discuțiile noastre despre subiectul vreunui roman, a început să citească și ea propriile cărți achiziționate de la Clubul de Lectură din școală. Ne-a impus - mie și fratelui său - să le citim pentru ca să putem discuta, iar noi ne-am supus. Acum avem subiecte de cărți pe care le putem discuta toți trei, ceea ce este minunat!
La școală am folosit - și asta încă din primii ani de predare - aceeași putere a exemplului, urmând câțiva pași simpli:

• mi-am cumpărat și eu ÎNTOTDEAUNA volumul de lecturi suplimentare pentru care optau elevii mei;
• ora de lectură o stabileam, de regulă, miercurea, ultima oră. Miercurea curba de efort este ridicată și rar întâmpinam momente de plictiseală sau oboseală. În plus, miercurea, înainte de vacanță, nici personalul și nici elevii nu manifestă acea „vânzoleală” specifică și puteam returna vechile cărți și împrumuta altele fără grabă; 
• anunțam întotdeauna titlul lecturii pe care urma s-o studiem săptămâna următoare - astfel elevii aveau posibilitatea de a citi în prealabil lectura respectivă;
• la fiecare oră de lectură aveam și eu, ca și ei, volumul respectiv din care citeam;
• primul sfert de oră din ora de lectură îl alocam cititului individual - fiecare elev citea lectura pe care urma s-o studiem;
• discutam, în grup, subiectul lecturii și dezbăteam în amănunt firul povestirii; ne spuneam propria părere, o argumentam, ne susțineam ideile;
• pregăteam un „test fulger” de zece întrebări la care elevii aveau posibilitatea să răspundă, scris sau oral, astfel încât să demonstreze că au citi lectura indicată;
• o dată la două săptămâni mergeam la bibliotecă, împrumutam cărți și citeam fiecare câte un mic fragment din cartea aleasă - fiind ultima oră ora de lectură ne permiteam și „prelungiri”. Nici nu vă imaginați de câte ori acest exercițiu îi stimula și îi incita în așa măsură încât, la următoarea vizită la bibliotecă, împrumutau cartea luată anterior de un coleg.

Acestea au fost, pe scurt, metodele folosite și care nu au dat greș. În rest, unele generații preferau să povestească, în scris, întreg firul acțiunii - și realizau acest lucru pe caietul de lectură, altele preferau să realizeze fișe de lectură sau harta povestirii prin care evidențiau esențialul din lectura citită. În ultimul timp am constatat că metodele moderne, gen „diamantu” sau „jurnalul de recenzie” sunt cele care nu dau greș...

Indiferent de metode, important este ca oricărui copil să i se ofere posibilitatea de a descoperi frumusețea actului citirii.