Cred că toți învățătorii au fost fascinați de colecția „Cărțile uriașe” pentru clasa pregătitoare. Textele sunt atractive, imaginile frumoase și mari, copiii sunt încântați să participe la activitățile ce se desfășoară pe baza lor.
Dar școlăreii cresc, trec în clasa I, apoi a II-a, devin mai mari și încep să descopere alte și alte lecturi. Abia atunci constatăm că aceste cărți nu pot fi așezate în bibliotecă, așa cum ar fi normal. Indiferent cât ne-am strădui să le găsim un spațiu, cărțile respective sunt cu adevărat...uriașe. Probabil că o soluție ar fi să le facem sul - așa, ca pe colile foarte mari - și să le depozităm undeva, câțiva ani, până vom avea din nou clasa pregătitoare. Intervine atunci o problemă - deși nu știu dacă toți învățătorii se confruntă cu ea - să uităm de ele iar la următoarea clasă pregătitoare să nu le mai folosim.
O idee foarte interesantă, atât practic cât și estetic, a avut una dintre colegele mele. A perforat cărțile în colțul din stânga/sus, le-a aplicat un șnur și le-a așezat pur și simplu pe perete. Îmbracă frumos spațiul clasei, sunt la îndemână oricând și le poți folosi. Interesant și drăguț!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu