Această fișă am folosit-o în cadrul lecțiilor de predare a literelor a (mic de tipar) și A (mare de tipar).
Școlăreii au primit fiecare câte o fișă, au recunoscut obiectele reprezentate, le-am despărțit în silabe și am conștientizat faptul că toate au sunetul a la început. În continuarea activității ei au colorat literele haioase prezentate pe fișă, au colorat și decupat imaginile și le-au lipit în caietul dictando. Pe pagina alăturată am scris câteva rânduri cu literele învățate (a și A) iar la final am lipit aspiratorul care selectează doar literele a și A.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu