Serbarea reprezintă un moment deosebit în viața fiecărui școlar. Sunt clipe prețioase, pline de emoții, pe care le împărtășim cu drag alături de părinți.
Ne place să acordăm toată atenția unor astfel de momente. La noi în clasă s-a instaurat deja obiceiul să invităm oarecum „oficial” părinții la serbare prin confecționarea unei invitații. Astfel, părinții școlăreilor sunt anunțați din timp cu privire la modul de desfășurare al programului, își pot organiza timpul în așa fel încât să ne onoreze cu prezența.
În general, când confecționăm invitația, alegem modele și idei cât mai simple astfel încât produsul final să fie ușor de obținut iar rezultatul să-i mulțumească pe deplin atât pe școlărei, cât și pe părinți.
În plus, nici nu am reuși să acordăm mult timp realizării unei invitații mai sofisticate. Suntem deja foarte ocupați cu repetițiile, ornarea clasei și trebuie să desfășurăm și activitățile zilnice prevăzute în orar.
Modelul nostru de invitație este foarte simplu: pe o coală A4 sunt imprimate două felicitări.Pliem și tăiem exact pe mijloc, colorăm/ornăm imaginea și literele cu ajutorul creioanelor colorate și al cariocilor, îndoim felicitarea iar în interior scriem/lipim un mesaj prin care anunțăm data, ora, locația unde se va desfășura programul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu