Despre mărțișor și semnificația lui

Sunt persoane care iubesc ziua de 1 martie mai presus de orice, care, dacă ar fi să aleagă între perioada 1-8 martie și perioada Crăciunului, ar alege pe prima... Aceste persoane iubesc viața, renașterea și puterea de a o lua de la capăt. Pentru ele, și nu numai, am căutat semnificațiile mărțișorului, așa cum le-am moștenit:

MĂRȚIȘORUL – SIMBOL ȘI SEMNIFICAȚIE

ÎN TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ

Niciodată să nu tai un copac în timpul iernii. Niciodată să nu iei o decizie negativă în timpul josnic. Niciodată să nu iei cele mai importante decizii ale tale când ești în cea mai proastă stare de dispoziție. Așteaptă. Ai răbdare. Furtuna va trece. Primăvara va veni.” (Robert Schuller)

            Poporul român se caracterizează în primul rând ca un popor tradiționalist, care-și respectă cu sfințenie obiceiurile, le respectă și le transmite mai departe generațiilor următoare, și acest lucru este dovedit în primul rând prin păstrarea cu sfințenie a limbii române, cultivarea și dezvoltarea ei, transmiterea ei la generațiile următoare, deși trecutul nostru ca popor ne indică numeroase perioade  istorice în care am fost sub ocupați străină, în care am fost conduși de domni aparținând altor popoare, altor culturi, altor obiceiuri. Neamul românesc a reușit să treacă peste toate, și-a păstrat limba, obiceiurile, credința, tot ce, într-un cuvânt, îl definea ca popor și neam.

            Cu oarecare reticență, românii au adoptat obiceiuri „împrumutate” de la alte popoare, dar a comparat întotdeauna aceste sărbători cu altele pe care și neamul nostru le cinstește cu tot respectul cuvenit. Și dacă tot suntem cunoscuți peste tot în lume ca un popor primitor, vesel și dornic de distracție, am „împrumutat” Halloween”-ul sau Sărbătoarea de Sf. Valentine nu pentru că noi nu aveam astfel de sărbători, ci pentru a avea mai multe motive de a sărbători. Avem și noi Halloween-ul nostru, dar se sărbătorește în seara care precede sărbătoarea de Sf. Dumitru și se numește Focul lui Sumedru; avem și noi Valentine”s day, dar în tradiția noastră se numește Dragobetele.  Sunt tradiții minunate, păstrate cu sfințenie și respectate întocmai de mii de generații, și sunt mai vechi chiar decât America, ele datând din timpuri vechi, dar nu uitate, chiar din perioada când dacii stăpâneau acest pământ.

            Tot din vremea dacilor am păstrat și frumosul obicei de mărțișor. Un șnur alb și unul roșu, împletite frumos, de care se agață un pandativ, o pietricică, un mic simbol și se oferă unei persoane în semn de respect și apreciere. Primele mărțișoare care au fost descoperite de arheologi erau sub forma unor pietricele albe și roșii, înșirate pe o sforicică, ele având o vechime de 8000 de ani. După felul în care erau realizate, se pare că aceste mărțișoare erau purtate la gât. Culorile reprezentative (alb, roșu) dovedesc respect față de forțele vitale și ciclul naturii, redat prin roșu – focul și soarele  și alb- apa, norii.

            Bătrânii credeau că luna martie este luna în care farmecele se leagă și pot provoca mult rău celui atins de ele.

            Din această credință de nestrămutat a românilor s-a născut o altă tradiție de mărțișor: copiilor li se leagă de șnurul alb – roșu o monedă care ar reprezenta un fel de amuletă ocrotitoare pentru cel ce o poartă.

            Începând cu secolul XIX tradiția de mărțișor a început să capete și alte valențe, cum ar fi exprimarea unui semn de respect și apreciere, admirație și galanterie.

            Dovedind un spirit inventiv și extrem de creativ în celebrarea tradițiilor, poporul român celebrează cu mare fast sărbătoarea închinată începerii primăverii, dar și într-un mod diferit, în funcție de zona geografică specifică a României. Există zone din țara noastră în care, pentru a cinsti venirea primăverii, fetele tinere ies afară și, în timp ce aruncă mărțișorul spre cer, rostesc următoarele versuri:

Sfinte Soare, Sfinte Soare

Dăruiescu-ți mărțișoare

În locul lui mă ferește

De pistrui ce mă-nnegrește

Ia-mi toate negrețele

Și dă-mi albețele

Fă-mi fața ca o floare

Sfinte Soare, Sfinte Soare

            În alte zone, femeile au mare grijă să-și pună mărțișorul la mână chiar în dimineața zilei de 1 martie, înainte de a răsări soarele. Ele îl vor purta până pe data de 9 martie sau până în Ziua Floriilor, atunci când îl vor agăța într-un pom înflorit.

            Alte tradiții ne spun că șnurul alb-roșu se poartă, atât de fete, cât și de băieți, pe tot parcursul lunii martie, apoi se agață într-un mărăcine pentru ca țepii lui să alunge toate relele de peste an.

            O asemenea sărbătoare, care se celebrează de către români cu atâta cinste, a fost intens studiată de cei îndreptățiți să-și îndrepte atenția pentru studiul acestei tradiții, cu scopul de a-i descoperi cu adevărat semnificația, dincolo de ritualuri și superstiții.

Poetul George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului afirma: "scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet... Țăranii pun copiilor mărțișoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească."

Polisemia termenului „mărţişor” desemnează atât o etapă, o perioadă, o sărbătoare, cât şi un obiect simbolic, realizat manual, conform unui ritual, şi oferit în anumite condiţii în cadrul unei comunităţi.

În ce priveşte forma termenului, Doru Mihăescu oferă câteva explicaţii în lucrarea sa, intitulată „Contribuţii etimologice şi lexicale”. Potrivit autorului, „mărţişor” este un derivat din vechea denumire etimologică a lunii martie, „Marţ” sau „marţu”, în aromână, format cu ajutorul sufixului diminutival „–işor”. Totodată, atrage atenţia asupra faptului că „mărţişor” mai înseamnă, ca regionalism, şi plantă erbacee din familia rozaceelor (Geum Montanum); ghiocel; specie de plante; mugurele alb, moale şi lânos al salciei (mâţişor). Vechea denumire „Marţ” ar proveni din latinescul „Martius”, care, pe filieră bizantino-slavă, a dat sinonimul bulgar „marteniţa”.

Conform studiilor etnologice, Mărţişorul este strâns legat de tradiţiile Anului Nou, sărbătorit în luna martie, ca formă primitivă de celebrare a Anului Agrar, corelat cu ciclurile vegetative (germinative) şi astronomice (lunare).

La români, mărţişorul, ca obiect simbolic, este corelat şi cu Dochia, personaj mitologic, a cărei zi era sărbătorită la 1 Martie: „Dochia e cea dintâi zi de primăvară. În ziua de Dochia se face mărţişor: un fir de matasă sau lână roşă, împletucit cu alt fir alb, care apoi se pune la gât, pentru ca purtătoarea să fie rumenă şi albă peste an”. (Elena Niculiţă-Voronca, „Datinile şi credinţele poporului român”)

De asemenea, cercetătorul Ion Ghinoiu se pronunţă asupra Mărţişorului ca denumire din calendarul popular, corelând-o cu divinităţi din panteonul roman şi autohton: „Mărţişorul este denumirea populară a lunii martie, luna echinocţiului de primăvară şi a Anului Nou Agrar, dedicată zeului Mars şi a planetei Marte (Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei)”.

Totodată, cercetătorul se referă la şnurul de mărţişor ca la o funie a timpului, toarsă de însăşi legendara Dochie, a cărei grjiă o reprezintă eternul început: „Obiceiul mărţişorului este o secvenţă a unui scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului (...). După unele tradiţii, firul mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic”. (Ion Ghinoiu, „Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar”)

Menționăm că la geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara și iarna. Mărțișorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie.