Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 29 noiembrie 2019

La mulți ani, România! (activitate integrată)


Activități specifice Zilei Naționale a României



Școlăreii au fost extrem de ocupați astăzi! Zilele trecute au primit versurile unor poezii, versuri care astăzi trebuia să le recite în cadrul unui concurs pe echipe numit : „Iubim România în versuri”.
De fapt, momentul concursului reprezenta oarecum apogeul activităților, întrucât școlăreii au manifestat un mare interes și o deosebită implicare pentru acest moment. Am păstrat așadar această activitate ca o încununare a tuturor activităților ce o precedau.
Momentul de debut al zilei l-a reprezentat o scurtă discuție legată de semnificația zilei de 1 Decembrie, de ce sărbătorim Ziua Națională a României la această dată.
Din anii precedenți aveam câteva hărți ale României în format A3. Le-am împărțit școlăreilor și, împreună, am descoperit orașe, am localizat Marea Neagră, am identificat culorile convenționale.
A urmat rezolvarea unei fișe - cu pauza de rigoare întrucât aceasta conține activități dedicate lecțiilor de Comunicare în limba română și Matematică și explorarea mediului.
Fișa primită de școlărei este aceasta:

Am continuat cu organizarea concursului de recitare. Ideea a fost că școlăreii trebuia să conștientizeze exact condițiile participării la concurs așa că am prezentat următoarele criterii de departajare: calitatea recitării (versurile să fie recitate expresiv, rar, clar); respectarea versurilor și a cuvintelor poeziei (în spatele concurenților erau proiectate versurile poeziei în așa fel încât colegii puteau urmări dacă acestea sunt pronunțate corect sau cuprind cuvinte „inventate” de concurenți); colaborarea în echipă. Școlăreii și-au asumat destul de conștienți criteriile și au urmărit foarte atenți evoluția colegilor lor dar au fost și sufiecient de obiectivi în aprecierea propriei lor performanțe.
La final toți școlăreii au fost apreciați și încurajați să continue cu astfel de activități. Încurajarea a venit în mod firesc din partea mea, dar și a invitatului de onoare - doamna psiholog - care a avut plăcerea de a participa alături de noi la activitate.

După toate aceste activități, destul de solicitante, școlăreii simțeau efectiv nevoia de o altfel de activitate, mai relaxantă. Am pregătit, în pliculețe, câte un bilețel de diverse culori: roșu, galben, albastru. Am avut în vedere ca numărul bilețelelor să fie echilibrat.În cazul de astăzi, fiind 15 elevi prezenți - PĂCAT! am avut un elev absent - am pregătit cincisprezece plicuțele în care am așezat 5 bilete roșii, 5 galbene, 5 albastre. Aleatoriu, fiecare elev extrăgea un plic și, pe bilețelul primit, scria un mesaj pentru România sau un gând ce îl dorea împărtășit astăzi colegilor. Așa am format echipa roșie, echipa galbenă și echipa albastră. În echipă, lucrând organizat, au realizat fiecare un lanț din fâșii de hârie. Le-a plăcut foarte mult activitatea și au lucrat cu așa mare plăcere că au fost foarte surprinși când am anunțat că este timpul să încheiem lucrul pentru că...vom merge acasă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu