Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

miercuri, 3 februarie 2021

„Sarea în bucate” după Petre Ispirescu

 Materialul este o prezentare a textului propus în Manualul de Limba și Literatura română pentru clasa a III-a, semestrul 2, editura Ars Libri (pagina 6). Lectura reprezintă primul text propus pentru a fi studiat în cadrul unității tematice VII și anume „Tărâmul copilăriei”. Vom propune școlăreilor două variante de prezentare a materialului.

Pentru început, lectura textului este însoțită de suportul vizual al acestuia. Acest material poate fi utilizat în momentul citirii pentru prima dată a basmului din manual și poate fi expus, eventual, cu ajutorul videoproiectorului. Materialul îi ajută pe școlărei să descifreze mesajul textului citit întrucât cu ajutorul acestuia își vor putea desfășura lectura independentă a basmului acasă.


Cel de-al doilea material cuprinde doar varianta audio a textului propus de același manual. Școlăreii au ocazia acum să citească textul din manual însoțindu-și lectura cu ajutorul variantei audio:
Împletind cele două variante de citire a textului, școlăreii vor înțelege mesajul transmis și vor putea rezolva exerciții variate pe baza citirii/înțelegerii acestuia.



Mergem la școală din 08 februarie

 Probabil nu suntem singurii profesori care am așteptat nerăbdători anunțul și iată că a devenit oficial: din 08 februarie vom merge la școală. Bineînțeles că vestea bună a fost un prilej nemaipomenit pentru „generarea de idei” cum ar fi mai potrivit să marcăm revenirea noastră la școală într-un mod cât mai plăcut și mai...(de ce nu?) jucăuș.  Ne-am gândit că, după(aproape) trei luni de activități desfășurate în mediul online, prima zi va fi una dedicată unor momente speciale menite să ne „dezmorțească” pe toți și să ne ajute să ne reobișnuim cu programul școlar realizat fizic, prin prezența noastră în sala de clasă. Materialele și jocurile la care ne-am gândit sunt potrivite tuturor școlăreilor, indiferent de vârstă sau clasă. Doar școlăreilor de clasă pregătitoare s-ar putea să li se pară oarecum dificile aceste jocuri dar, cu ajutor, încurajare și sprijin din partea învățătorilor, și ei ar fi foarte încântați să le rezolve.  

 Prin urmare, scenariul acestei zile l-am gândit, pentru început, astfel:

Spargem gheața printr-un mesaj: în clasă, afișat la vedere, va fi expus următorul mesaj:

Școlăreii vor observa, cu siguranță, un lucru foarte interesant: la finalul mesajului lipsește un cuvânt. Acest lucru, cu siguranță, îi va incita și îi va face curioși. Descoperirea acestui cuvânt se va realiza prin reolvarea unui joc binecunoscut de ei și anume...jocul antonimelor (jocul cuvintelor cu sens opus, respectiv acel joc numit, la clasele mai mici, „Eu spun mare, tu spui mic”). Prin urmare, școlăreii vor avea de rezolvat jocul prin scrierea cuvântului potrivit în lista afișată, astfel încât litera inițială să fie încadrată în „pătrățel”. Jocul poate fi realizat fie individual (fiecare școlărel va primi fișa și o va completa) sau lista necompletată va fi desenată/proiectată la tablă, învățătorul citește cerința, iar școlărelul care va numi cuvântul potrivit  va  completa încadrând litera inițială în pătrat. Citind, vertical, cuvântul format vom obține un cuvânt potrivit pentru completarea mesajului. 
Cuvintele ce trebuie scrise se vor obține prin rezolvarea următorului joc:




Un alt joc interesant, care îi va captiva, cu siguranță, pe școlărei este următorul: vom scrie, în ordinea dată de mesaj, toate cuvintele marcate cu roșu. Sugerăm ca aceste cuvinte să fie scrise cu litere mari de tipar, unele sub altele, astfel încât să încadrăm perfect literele inițiale. De exemplu:

BUNĂ
INTELIGENȚI
........................

La final copiii vor descoperi un mesaj „ascuns”.

Credem că, prin desfășurarea acestor jocuri, școlăreii vor trece ușor peste emoțiile revederii și vor marca un bun început prin faptul că vor da activităților o notă creativă, jucăușă, antrenantă și îi va ajuta, cu siguranță, să se „dezmorțească”. Suntem de părere că, prin joc, stârnim cu succes curiozitatea și disponibilitatea școlăreilor pentru învățare și efortul intelectual pe care (inevitabil) îl vor depune în cadrul activităților de învățare.

Prin urmare, sperăm că ideile noastre vă sunt utile chiar și ca „sursă de inspirație”. Rezolvarea jocului anterior este prezentată în materialul de mai jos:


În ceea ce privește mesajul zilei ce va fi descoperit de școlărei, iată-l: