Sfârșit de clasa a IV-a

     Iată-mă ajuns la sfârșitul clasei a IV-a. Am impresia că anii au trecut în zbor iar clipele s-au strecurat ca o părere pe lângă mine. Ce aș putea spune acum? Amintirile se îngrămădesc de-a valma și îmi este tare greu să aleg doar una singură. Mă uit pe pozele strânse într-un album. Clipe de neuitat așezate cronologic ca într-o bibliotecă a amintirilor. Doamna ne-a rugat să povestim despre cea mai prețioasă amintire a primilor noștri ani de școală. Mi s-a părut simplu! Acum nu știu ce să aleg, dar voi încerca.

Plici Licurici Nr. 2

           Iată-ne ajunși aici! Numărul 2 al revistei noastre s-a realizat! Cine crede că ne-a fost ușor, se înșeală amarnic. Dacă la primul număr a fost foarte greu, la al doilea echipele s-au mobilizat mult, mai eficient și termenele limită au fost respectate, deși nu chiar 100%.

            Important este că am reușit, am învățat să punem lucrurile cap la cap și să realizăm împreună acest lucru. Treaba a fost de data aceasta mai ușoară.

Să pornim, deci, la drum! Din paginile revistei  veți putea afla o mare parte din preocupările și pasiunile noastre. Curiozitatea noastră caracteristică ne-a determinat să ne punem întrebări la care, ajutați de doamna învățătoare, am căutat răspunsuri clare, care să ne lămurească pe deplin.

            Și fiecare răspuns s-a transformat într-o pagină de revistă.

            Acum și noi, la rândul nostru, o vom răsfoi cu pasiune, îi vom savura fiecare capitol, ne vom aminti cum am pornit, dintr-o joacă, să alcătuim revista noastră.

1 iunie

 Copiii adoră să deseneze. Câteva planșe vă vor ajuta să transformați ziua de 1 iunie într-o amintire de neuitat!

Animalul preferat - pisica

Animalul meu preferat este pisica mea. Ea se numește Pissy și este, cred eu, cea mai frumoasă pisică pe care am văzut-o vreodată. Blana sa moale și curată este gri, iar picioarele parcă îi sunt încălțate în ghetuțe albe, imaculate. Coada și urechile i de termină, deasemenea, cu o pată de blăniță albă. Ochii migdalați au culoarea azurie a cerului senin de vară.
    Pe Pissy am găsit-o încă de astă iarnă abandonată, în fața porții casei noastre. Nu știu nici astăzi cine a avut sufletul să lase o ființă mică și lipsită de apărare în voia unei sorți potrivnice. În noaptea dinaintea găsirii lui Pissy, afară se înregistraseră cele mai scăzute temperaturi de peste iarnă. De frig, Pissy avea mustățile pline de promoroacă, ochii lipiți și tremura încontinuu. N-am putut să las afară acest mic pui aflat în primele sale săptămâni de viață. Am luat-o, am dus-o în casă, i-am construit un culcuș cald dintr-o cutie goală de margarină. Săraca Pissy! Timp de vreo trei zile am crezut că nu va supraviețui! Nici veterinarul satului nu i-a dat prea multe șanse! Dormea aproape tot timpul, abia avea putere să-și ridice capul pe marginea pătucului, iar mieunatul său suna stins și lipsit de viață. Îi puneam într-o seringă puțin lăptic călduț și așa încercam s-o hrănesc. Eram foarte supărat. La școală numai la ea mă gândeam și imediat ce veneam acasă mă îngrijeam de ea. Nu credeam că va supraviețui, dar după trei sau patru zile (care mie mi s-au părut ani) Pissy a deschis ochii, s-a ridicat în piciorușe și a încercat să iasă din patul improvizat. M-am bucurat nespus! A reușit să mănânce singură puțin lăptic, apoi s-a culcat din nou.Am înțeles că Pissy este o luptătoare care a învins soarta vitregă căreia îi fusese hărăzită.
     Iată cum, din greșeala unui om fără suflet, eu m-am ales cu cea mai bună prietenă. Suntem împreună mereu, stă cuminte pe pervazul ferestrei când îmi fac temele, iar când mă vede citind vreo carte se cuibărește lângă mine și toarce ușor, cu ochii pe jumătate închiși.
   O ador pe Pissy, îmi place s-o alint și s-o am prin preajmă și nu mi-aș putea imagina alt animal care să-i ia locul.
    

Limba română

Modelele noastre vă pot ajuta ca elevii premianți să fie recompensați pe măsură:

Diplomă pentru concursurile de matematică

Câteva modele pentru concursurile școlare de matematică:

Sfârșit de an (compunere)

      În viața de școlar anul are altă dimensiune! La noi, la școlărei, anul școlar se deschide o dată cu sunetul pătrunzător al primului clopoțel. Forfota ne împresoară iar emoția este molipsitoare. Privim înainte, cu încredere și speranță și știm că, dacă muncim, totul va fi bine.
     Curând, lucrurile se liniștesc. Urmează lecții prin care descoperim pas cu pas lumea ce ne înconjoară. Apoi vin testele, cu emoțiile pe care orice evaluare o implică... Bucuria rezultatului...sau poate lacrimi. Serbări, activități, concursuri, toate strânse într-un buchet al reușitelor de mâinile delicate ale doamnei. Și-apoi vacanță! O vacanță scurtă, de două-trei săptămâni, așa cum e nimerit pentru un școlar sârguincios... doar ca să-și tragă sufletul și să pornescă iarăși la treabă. Și expediții, și vizite, câte nu strânge un școlar în anul său de cursuri! frânturi de poze într-un album ce se așează în hrisovul amintirilor.
    Și la final, când se apropie momentul de ”lăsare al cortinei”, fiecare privește cu drag în urmă. Orice școlar este actor: actor pe scena cunoașterii. El își joacă rolul, mai bine, mai lent, mai profund, sau mai superficial. Dar emoția sfârșitului de an îi unește pe toți, deopotrivă. Acum nu mai contează ierarhia. Contează doar efortul ce stă în spatele acesteia. Suntem buni? Așa spune doamna într-un glas cu părinții. Suntem cei mai buni? Rămâne s-o dovedim... la anu*