RECOMANDĂRI: Așa cum v-am promis, dragi școlărei de pretutindeni, vrem să venim în ajutorul vostru pentru ca voi să deveniți din ce în ce mai buni. Ca activitatea voastră să fie cu adevărat eficientă și acum, dar și mai târziu, noi vă recomandăm respectarea următorilor pași:
1. Citiți lectura în întregime (preferabil din cartea autorului, dar o găsiți și postată de noi);
2. Citiți cu atenție rezumatul lecturii;
3. Compuneți o fișă de lectură (puteți folosi un model oferit de noi, de doamnele voastre învățătoare sau propriul vostru model).
DEGEȚICA
de Hans Christian Andersen
Odată, demult, o femeie voia să aibă un copilaş şi s-a dus la o vrăjitoare, să-i ceară un leac. Vrăjitoarea i-a dat un bob de orz şi femeia l-a pus în pământ, într-un ghiveci de flori. Din bob a răsărit pe dată o lalea. Femeia i-a sărutat bobocul şi floarea s-a desfăcut. În mijloc era o fetiţă cât un deget de mare, aşa că a numit-o Degețica.
Degețica dormea într-o coajă de alun, cu un aşternut din petale. Ziua se juca pe masă, lângă o farfurie în care maică-sa întruchipase un lac. Pe apă pusese o petală mare de lalea, iar Degeţica se plimba cu ea ca şi cu o plută.