Fișa are un grad mediu de dificultate și poate fi folosită ca sarcină de lucru independent. Astfel, copiii își vor consolida temeinic cunoștințele, pe care le dețin deja,în legătură cu scrierea și citirea acestor cuvinte:
vineri, 1 mai 2015
Curiozități despre bufnițe
Departe de a fi o prevestitoare a răului, morții, a necazurilor, bufnița ocupă un loc de cinste în tradiția chineză conform căreia această misterioasă pasăre este considerată reprezentanta vitalității, forței și energiei. Amerindienii o considerau ocrotitoarea destinului și a nopții, folosind pene de bufniță în cadrul unor ritualuri.În Grecia Antică, Athena, zeița înțelepciunii, a fost extrem de impresionată de ochii mari și adânci ai bufniței, așezând-o în rândul ființelor alese.joi, 30 aprilie 2015
C.L.R.:„UA”, „OA”; „IA”; „EA”
Fișa conține exerciții cu un grad mediu de dificultate și poate veni în completarea activităților desfășurate la clasă. Elevii vor citi un text, vor selecta cuvintele pe baza unor criterii prevăzute de cerințe, vor completa cuvinte lacunare, vor identifica scrierea corectă a cuvintelor:
Rebus: Flori de primăvara
Rebusul se axează pe recunoașterea și denumirea unor flori de primăvară. În completare, continuând în aceeași atmosferă de joc, am prevăzut câteva ghicitori legate tot de florile de primăvară. Sperăm ca fișa să vi se pară drăguță și interesantă. Noi ne-am distrat atunci când:
A.V.- „Broscuța țestoasă”
Copiii sunt fascinați de lumea minunată a animalelor. Pentru că am studiat lectura „Iepurele și broasca țestoasă” ne-am gândit să confecționăm o broscuță din cofraje de ouă. Este foarte simplu de realizat dacă decupezi o „găoace” de jur împrejur. Apoi, cu puțină imaginație, am pictat-o pentru a-i da aspectul unei veritabile broaște țestoase. Activitatea a fost „condimentată” cu vizionarea desenului animat „Iepurele și broasca țestoasă” oferit de site-ul Trilu-lilu, dar și cu câteva curiozități despre broasca țestoasă:
luni, 27 aprilie 2015
A.V.Iepurasul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
