Legenda spune că un cioban își păștea oile pe aceste meleaguri și, obosit, a făcut popas lângă o stâncă, rămânând cu oile sale peste noapte chiar la poalele muntelui, la marginea pădurii. În vis i-a apărut Maica Domnului care i-a spus: „Scoală-te, sapă sub tine și vei găsi o icoană într-o bisericuță de piatră. Aici vei face tu biserica în cinstea și slava Intrării în Biserică a Sfintei Fecioara Maria, izvor de viață și de tămăduire.”Trezindu-se din somn, ciobanul a săpat vreme de trei zile și trei nopți, dând în cele din urmă de o bisericuță de piatră în formă de peșteră. Legenda spune că icoana visată de cioban este chiar aceea care se află în biserică și o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe.
vineri, 6 ianuarie 2017
joi, 5 ianuarie 2017
În vacanță: Jucăm golf
Ne-am propus ca, după toate aceste sărbători, să găsim un motiv plauzibil pentru a ieși din casă. Este adevărat că gerul nu prea ne îndemna să facem acest lucru, dar o plimbare la Pitești putea reprezenta o „mini excursie” plăcută. La Mall am descoperit jocul de golf și, în timpul alocat, chiar am realizat traseul de mai multe ori:
În vacanță: La patinaj
Nu puteam să nu profităm de o zi frumoasă de vacanță și să nu ne dezmorțim puțin la patinaj. Bineînțeles, este prima dată când am încercat o asemenea experiență și mișcările au fost destul de stângace, dar ne-am descurcat cu brio.
miercuri, 4 ianuarie 2017
Apa Iordanului
Mulți credincioși se întreabă, adeseori, de ce în lumea contemporană nu se mai întâmplă minuni asemănătoare vremurilor biblice. vestea bună este că minunile se întâmplă, unii spun că sunt chiar mai multe, doar că oamenii nu mai au suficientă credință ca să le vadă și să fie parte din ele.
Una din minunile pe care Dumnezeu le înfăptuiește an de an este minunea întoarcerii apei Iordanului, în ajunul marelui praznic al Botezului Domnului (sărbătorit în Israel pe data de 19 ianuarie). Practic, apa Iordanului, care reprezintă granița naturală dintre Israel și Iordania, își schimbă cursul, pentru o perioadă scurtă de timp.
Una din minunile pe care Dumnezeu le înfăptuiește an de an este minunea întoarcerii apei Iordanului, în ajunul marelui praznic al Botezului Domnului (sărbătorit în Israel pe data de 19 ianuarie). Practic, apa Iordanului, care reprezintă granița naturală dintre Israel și Iordania, își schimbă cursul, pentru o perioadă scurtă de timp.
marți, 3 ianuarie 2017
În vacanță: Târgul de Crăciun Mioveni
De departe unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun vizitate de noi anul acesta a fost cel din Mioveni. Luminițele, în culori deosebite, îți luau ochii iar imaginea luminată a Catedralei era impozantă.
joi, 29 decembrie 2016
Există Moș Crăciun?!
Permanenta dilemă a părinților: ce le spunem despre Moș Crăciun? Copiii sunt tot mai curioși, pun întrebări „incomode” încă de mici și mulți părinți conștientizează că minciuna nu este calea cea dreaptă în educarea propriului copil. Să le spunem adevărul...dar cum?
Este Crăciunul și Dumnezeu ne ajută! (compunere)
Tot răsfoind compunerile elevilor, am găsit această lucrare și mi-a atras atenția în special că nu se număra, ca titlu, printre temele menționate la clasă. Este adevărat că îmi încurajez elevii să scrie despre orice temă ar considera-o interesantă, iar la un anumit interval de timp să mi le dea pentru a le citi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)