ADUNAREA ȘI SCĂDEREA NUMERELOR NATURALE 0-100 CU TRECERE PESTE ORDIN
Problemele propuse sunt cu un grad mai mare de dificultate, putând fi utilizate în cadrul orelor de pregătire în vederea participării la concursuri, sau ca activitate independentă/suplimentară pentru elevii care manifestă interes pentru activitățile matematice.
Problemele sunt însoțite de rezolvări și explicații!
vineri, 9 ianuarie 2015
luni, 22 decembrie 2014
A.V.- Om de zăpadă (origami)
În lipsa zăpezii, am hotărât să aducem „puțină” zăpadă chiar la noi, pe holul școlii. Cum am putea însă „decora” frumosul colț special amenajat? Am început prin confecționarea unor oameni de zăpadă, prin tehnica origami, o tehnică destul de simplă care nu ne-a dat cine știe ce bătăi de cap și am obținut omul de zăpadă:
miercuri, 5 noiembrie 2014
M.E.M: Înmulțirea cu 2
Este o fișă de lucru simplă, clară, care poate fi utilizată atât în cadrul predării înmulțirii cu 2, cât și ca o consolidare a cunoștințelor despre înmulțirea cu 2.
vineri, 31 octombrie 2014
Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou
Iarna este anotimpul încărcat de emoție, surpriză și sărbătoare. Gospodinele fac curățenie generală, gătesc fel de fel de bucate tradiționale și așteaptă emoționate sărbătorile.
vineri, 10 octombrie 2014
Scrierea ortogramelor „într-o”; „într-un”
„Cioc!Cioc! Cioc!” după Emil Gârleanu
Ortogramele sunt mai întâi descoperite în text, analizate, după care școlăreii își vor aplica cele învățate în rezolvarea corectă a exercițiilor propuse:
Ortogramele sunt mai întâi descoperite în text, analizate, după care școlăreii își vor aplica cele învățate în rezolvarea corectă a exercițiilor propuse:
M.E.M.-„Scăderea cu trecere peste ordin a numerelor 0-100
Exercițiile propuse sunt dinamice, atractive, astfel încât școlăreii să se implice activ în rezolvarea lor:
C.L.R.: Scrierea cu î și â
„ZILE DE TOAMNĂ” de George Coșbuc
Pe baza textului, elevii vor rezolva mai multe exerciții. Ei îți vor reaminti scrierea corectă a cuvintelor cu î, â, iar exercițiile propuse îi vor ajuta să aplice ceea ce au învățat:
Pe baza textului, elevii vor rezolva mai multe exerciții. Ei îți vor reaminti scrierea corectă a cuvintelor cu î, â, iar exercițiile propuse îi vor ajuta să aplice ceea ce au învățat:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)