Istoria este o nouă materie care se studiază în clasa a IV-a.
duminică, 18 septembrie 2016
Clasa pregătitoare: Exerciții de pronunțare corectă a grupului CI
Tulburările de limbaj, dacă nu sunt corectate la timp, au tendința de a se consolida și chiar agrava. Acestea vor face dificilă recunoașterea poziției sunetelor, actul citirii și cel al scrierii, și vor avea un efect răsunător în dezvoltarea micului școlar.
sâmbătă, 17 septembrie 2016
Toamna - compunere
După o vară cu zile lungi și călduroase, toamna își face apariția cu miros de dulceag de fructe coapte, dar și cu zile mai scurte. Mere roșii ca focul, pere galbene, zemoase, prune brumate și gutui pufoase, toate sunt gata să ajungă pe rafturile răcoroase ale cămării.
Zmeul
Să se înalțe în zbor, asemenea păsărilor, a reprezentat unul din visele cele mai prețioase ale omenirii. Unul din cel mai vechi instrument de zbor a fost zmeul, inventat în China în anul 200 î.Ch. Cu ajutorul zmeului, o persoană putea survola teritoriul inamic.
Ce este geografia?
În cadrul primei lecții de geografie vom încerca să ne lămurim cu privire la obiectul de studiu al acestei discipline.
vineri, 16 septembrie 2016
Ce este istoria?
Prima lecție de istorie ne va lămuri cu privire la obiectul de studiu al acestui obiect și însemnătatea lui. Elevii vor primi o fișă pentru portofoliu cu imagini ce reprezintă izvoare istorice. Schița lecției o vor scrie, bineînțeles, în caiete:
joi, 15 septembrie 2016
Clasa a IV-a: Amintiri din vacanța mare!
Prima lecție de Educație civică o dedicăm, cum este și normal, amintirilor din vacanța mare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)