Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

sâmbătă, 13 octombrie 2018

Litera t mic (de tipar și de mână)

Conform manualului utilizat la clasă (Comunicare în limba română, clasa I - autor O. Pârâială) următoarea literă ce urmează să o învățăm este litera t mic ( de tipar și de mână)
Deși activitatea prevăzută pentru învățarea acestei litere respectă, în mare parte, scenariul celor zece pași stabilit la activitățile anterioare, m-am gândit că presărarea activității cu unele momente de noutate vor ține atenția școlăreilor trează iar învățarea va deveni ușoară și plăcută.

vineri, 12 octombrie 2018

Recapitularea literlor a, A, m, M

Iată că am trecut cu bine de învățarea primelor litere! Scriem - oarecum - după dictare, recunoaștem cu mai multă siguranță literele de tipar, scriem litere de mână, unim silabe, cuvinte. Orice început este greu, necesită efort, atenție, migală dar școlăreii s-au descurcat. Micile obstacole le-am trecut împreună, colaborând și ajutându-ne. Mânuțele au început să ne asculte, se obișnuiesc tot mai bine cu scrierea acestor litere ondulate, rotunjite.

Pictură: Livada cu meri

Pentru că am tot discutat și exersat literele m mic și M mare (de tipar și de mână) am considerat tocmai potrivit ca, în cadrul activității de A.V.A.P. să continuăm cu o temă integrată în sfera noastră de interes: Livada cu meri. Cu această ocazie am discutat câteva noțiuni de bază, foarte utile în realizarea unei picturi, printre care:

Litera M mare (de tipar și de mână)

Ziua dedicată învățării literei M mare (de tipar și de mână) a respectat oarecum pașii scenariului stabilit în cadrul învățării literelor anterioare (a, A și m). Totuși, în introducerea activității de învățare a literei M mare (de tipar și de mână) am considerat că este necesar să ne reamintim literele deja învățate.

luni, 8 octombrie 2018

Litera m mic (de tipar și de mână)

În cadrul lecției de predare a literei m mic (de tipar și de mână) momentele desfășurate au respectat aproximativ scenariul stabilit săptămâna trecută, atunci când am învățat literele a (mic) și A (mare). Treaba a mers de minune iar ideea stabilirii unei rutine a activității desfășurate a dat roade. Școlăreii au fost foarte încântați în momentul în care au putut să prevadă activitățile desfășurate, deși, pentru testarea atenției, am presărat momentele cu cerințe suplimentare.

joi, 4 octombrie 2018

Litera A (mare)

Mergând pe ideea de „instaurare” a unei rutine în activitățile dedicate învățării literelor, lecția de predare a literei A (mare) a urmat, oarecum, pașii scenariului stabilit în predarea literei a (mic). Treaba a mers ca pe roate, școlăreii au participat activ pe tot parcursul lecției, s-au descurcat excelent, lucru care i-a determinat să capete tot mai multă încredere în forțele proprii.
 Cei zece pași de bază  - așa cum am prezentat și în lecția de predare a literei a (mic) - au fost următorii:

miercuri, 3 octombrie 2018

Litera „a” mic

A sosit momentul mult așteptat de școlărei: învățarea scrierii literelor de mână. Activitățile dedicate învățării scrierii primelor litere mi le planific cu mare grijă, anticipez în detaliu momentele desfășurării lecției, realizez pas cu pas un scenariu care să mă ajute ca activitatea să decurgă firesc, normal, fără grabă și într-o atmosferă plăcută.