Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 19 aprilie 2013

George Coșbuc

Poetul George Coșbuc s-a născut la data de 20 septembrie 1866, în satul Hordou din județul Bistrița Năsăud, sat care astăzi îi poartă numele. Este cel de-al optulea copil, din cei paisprezece, al lui Sebastian Coșbuc și Mariei. Versurile sale, de o frumusețe desăvârșită, zugrăvesc frumusețea de neegalat a satului românesc, a tradițiilor noastre creștine și a țăranului român. Datorită acestor versuri, George Coșbuc a fost numit ”poetul țărănimii”.

Debutul său literar îl realizează la numai 15 ani. În legătură cu acest eveniment, care marchează începutul carierei sale, chiar poetul spunea:

Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am și nici nu știu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardelenești.
George Coșbuc s-a stins din viață la data de 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani.
                         
                       La Paști                         
                             de George Coșbuc


Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.
Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!

Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.
E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu