Toamnă...Frunzele rătăcite zboară-n derivă. Picături reci și mărunte cântă la fereastră o partitură inedită, iar vântul cântă și el în același ton cu ele.
Vremea s-a răcit brusc. Copacii triști își pierd rând pe rând podoaba aurită de frunze. Sunt tot mai goi și mai singuri. Se pregătesc resemnați pentru nopțile lungi ce vor urma. Atunci trilurile păsărilor vor părea un vis frumos, păstrat cu sfințenie în amintire, dar demn de rememorat.
Cerul plumburiu își plânge domol jelania de toamnă. Norii acoperă cerul ca o imensă umbrelă posomorâtă. E trist...și frig...și e pustiu.
Oamenii s-au ascuns în casele lor călduroase. Nu îndrăznesc să se desprindă de confortul căminului. Din când în cînd la ferestre apare un năsuc curios de obraznic! E năsucul copilului sătul de stat în casă. El vrea afară, la joacă, dar ploaia nu-i permite. Oare cât va mai dura? Mai mult decât răbdarea lui, așa că își face de joacă prin casă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu