Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

duminică, 21 aprilie 2013

Ce sunt proverbele?

Proverbele sunt propoziții scurte, pline de înțeles, izvorâte dintr-o experiență îndelungată. Mesajul lor scurt și clar transmite un adevăr într-o formă concisă. Locul de origine al proverbelor se află în Orientul și Răsăritul Antic.
Proverbele aparțin unui plan moral înalt.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Prăjitura ”Crenguțe”

Astăzi vom găti ... crenguțe! Suntem foarte hotărâți să reușim, în special că mami a pregătit aluatul deja. Iată cum a procedat:
A folosit următoarele ingrediente: 200g zahăr pudră, 50g margarină de prăjituri, 1 ou, o linguriță bicarbonat, 2 linguri duuuuuulci de miere, 2 linguri lapte dulce. A făcut un aluat puțin mai tare, l-a pus pe dosul unei tăvi, l-a copt și a vut grijă să-l taie ușor când încă era cald.
GLAZURA am pregătit-o noi din: 250 g zahăr, 1 pachet de margarină, 3 linguri cacao. Le-am fiert două minute. Apoi am luat ”crenguțele” și le-am tăvălit mai întâi prin glazură, apoi prin nucă de cocos.
                                                                      
Imagine: haisagatim.ro
POFTĂ BUNĂ!
Secret: uneori crenguțele le facem din aluat de pandișpan; ca divertisment, le putem tăvăli și prin nucă mărunțită, în funcție de preferințe!

Iepurașul

Copiii simt bucuria fiecărei sărbători și își concentrează atenția asupra tuturor lucrurilor în care găsesc simbolurile respectivului eveniment. Încă nu este timpul să roșim ouă, dar un iepuraș mic, drăguț și simpatic putem reliza împreună. Urmăriți pașii descriși cu mare atenție și veți reuși cel mai simpatic iepuraș!

vineri, 19 aprilie 2013

Dor de primăvară...

Un gândăcel, o floare și-un vânticel ușor
Ne spune astăzi parcă:”Ne-a fost așa de dor
De timp frumos, de zumzet, de cântece zglobii!”
Astăzi le-ascult pe toate în văi și în câmpii.

Și cerul este-albastru, nu vezi în zare nori
El dăruiește roua strălucitoare-n zori
Și ciripitul vesel de păsări călătoare
Iubim natura caldă, în strai de sărbătoare!

În curte, zarzărul cel tânăr, și-a-mpodobit cununa
Și mândru, ca un rege, se leagănă întruna
Că vrea de-acum să fie pe deplin admirată
De toți sătenii noștri coroana cea bogată.

Ah! Este viață, sunt flori, e bucurie
Și gâze colorate, și păsări în câmpie!
O rândunică neagră apare la vecini
Năucă-și caută cuibul lăsat pe la străini!

Se-agită ea, săraca, îl caută-n zadazar
A fost surpat, în toamnă, de un grăbit zidar
Acum biata ființă va reclădi cu greu
Un cuib unde să-și crească, cu drag, puiuțul său!

George Coșbuc

Poetul George Coșbuc s-a născut la data de 20 septembrie 1866, în satul Hordou din județul Bistrița Năsăud, sat care astăzi îi poartă numele. Este cel de-al optulea copil, din cei paisprezece, al lui Sebastian Coșbuc și Mariei. Versurile sale, de o frumusețe desăvârșită, zugrăvesc frumusețea de neegalat a satului românesc, a tradițiilor noastre creștine și a țăranului român. Datorită acestor versuri, George Coșbuc a fost numit ”poetul țărănimii”.

joi, 18 aprilie 2013

George Topârceanu

Poetul s-a născut la 20 martie 1886. El a fost poet,prozator, memorialist. Tatăl său se numea Gheorghe, iar mama Paraschiva. A cochetat cu versurile încă din școala primară, dar debutul literar și l-a făcut la vârsta de 19 ani, când publică primele sale scrieri sub pseudonimul de de G. Top.Poezia ”La Paști”, scrisă într-o notă veselă și optimistă, pare un joc al cuvintelor din care răsare magic o poveste...

miercuri, 17 aprilie 2013

GHICITORI

Copiii citesc și rețin cu mare ușurință textul ghicitorilor. Ei sunt fascinați să descopere în versurile magice mesajul ascuns, pun indiciile cap la cap și aflarea răspunsului corect este o adevărată provocare pentru ei!Așa învață ei să descopere lumea ce-i înconjoară:la început totul este un joc în care, dacă te prinzi, nici nu-și dai seama când devine serios. Deci...ghici ce-i!
1. Năframă vărgată
Peste mare aruncată - CURCUBEUL