Fetele și-au demonstrat încă o dată talentul! Toate „piesele” care compun colajul au fost relizate zilele trecute pentru ca aracetul folosit din plin la lipire să se usuce foarte bine. Apoi au decupat piesele, le-au lipit așa cum au considerat ele că este mai bine și a rezultat un colaj:
joi, 2 aprilie 2015
Ornamente pentru Paște
Am realizat două ornamente destul de drăguțe, spunem noi, în special că ele pot fi lipite pe fereastră, agățate de crenguțele copacului prezent în macheta de primăvară, atârnat de tavan sau chiar pe ușa clasei ca un mesaj de „Bun - venit”.
vineri, 27 martie 2015
Felicitare de Paște
Este un model de felicitare foarte ușor de realizat chiar și de cei mici, de grădiniță. Iată cum procedăm:
sâmbătă, 21 martie 2015
Ouă ornate cu fire colorate
Nu mai este mult timp până vom sărbători Paștele. Anul acesta Săptămâna Altfel coincide cu Săptămâna Mare, deci cu atât mai mult trebuie să pregătim ouă frumos ornate. Până atunci ne străduim să găsim idei pentru că nu vrem să fim nepregătiți.
Compunere după un șir de ilustrații
Pisica și rândunelele
Am propus elevilor un șir de ilustrații pe baza cărora să alcătuiască o compunere. Ilustrațiile sunt explicite și i-au ajutat în respectarea părților compunerii, astfel că toți au fost încântați de reușita lor. Deasemenea, elevii aveau ca sarcină să găsească un titlu potrivit.
Iată ce am reușit să „creionăm”:
![]() |
| Sursa: „Teme la limba română” - clasa aIIa M. Dinuță, E. Nițu |
Iată ce am reușit să „creionăm”:
marți, 17 martie 2015
Ghiocelul-vestitorul primăverii
Iarna este spre sfârșit. Măiastra crăiasă încearcă să ne mai sperie cu câteva fulguieli aruncate în grabă, dar puterile îi scad simțitor.Soarele, tot mai curajos, se arată zilnic de după norii cenușii. Razele sale se străduiesc din greu să topească și ultimile pete albe de zăpadă.
sâmbătă, 14 martie 2015
Primăvara(compunere)
A sosit primăvara! Soarele aruncă raze calde și blânde peste pământul umed. Natura se dezmorțește încurajată de căldura binefăcătoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
