Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

luni, 2 martie 2020

CLR: Cuvinte cu aceeași formă, dar înțeles diferit (POARTĂ)

Școlăreilor le plac foarte mult jocurile, învățarea prin descoperire și prin joc; și nici nu este de mirare acest lucru, deoarece sunt cu toții la vârsta la care jocul ocupă un rol important.
Prin urmare, atât timp cât reușim să menținem în sala de clasă o atmosferă de joc, de voie bună, învățarea devine firească, o stare de normalitate, cunoștințele sunt dobândite temeinic și pe termen lung iar școlăreii trăiesc zilnic cu satisfacția faptului că „în fiecare zi, la școală, învățăm lucruri noi și interesante” (aici i-am citat pe ei, cuvintele respective fiind rostite într-o discuție despre școală și rolul acesteia în viața lor).
Încerc din răsputeri ca fiecare zi de școală să fie nouă și interesantă. Una din fișele lucrate cu mare plăcere de școlărei a fost cea dedicată cuvintelor care au aceeași formă, dar înțeles diferit. Fișa i-a incitat oarecum încă de la început tocmai pentru că propunea, chiar de la primul exercițiu, rezolvarea unui rebus (de regulă, rebusul era propus ca „bonus”, spre sfârșitul activității). Dar, după cum veți vedea din conținutul fișei, cuvântul-cheie extras din rebus va fi chiar „cheia” exercițiilor ce vor urma. Ideea a prins de minune în rândul școlăreilor și au rezolvat sarcinile cu foarte mare plăcere.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu