Bunica mea este bătrână. Așa o știu de când m-am născut, cu chipul blând și privirea drăgălașă ca de copil. Are în dreptul ochilor câteva riduri care se accentuează atunci când zâmbește.
-Ce sunt acestea, bunico? am întrebat-o mângâindu-i ridurile.
-Raze de soare, fetița mea, mi-a răspuns bunica și ochii îi sclipeau. Apoi m-a luat în brațe și m-a sărutat pe frunte.
În fiecare duminică o vizitez. O găsesc la poartă, pe băncuță, cu mâinile așezate în poală, cercetând răbdătoare ulița prăfuită, să vadă când apar. Chipul i se luminează când mă vede apropiindu-mă. Brațele i se deschid:
-Bine ai venit, fetiță!
Îi sărut mâinile noduroase și aspre de atâta muncă.
-Hai în casă, ți-o fi foame...
Vreau, nu vreau, ea pune dulceață pe o felie de pâine și mi-o întinde:
-Ia, mănâncă, tare esti slabă...
Apoi se așează cu un oftat. Îmi povestește de treburile sale, îmi arată o împletitură măruntă la care a început să lucreze de curând.
-Îți place? Modelul mi l-a dat vecina din deal... Ei, ei, nu mai purtați voi lucruri de-astea! Acum le cumpărați de la oraș.
Încerc să o conving că-mi place și rămân uimtă de împletitura meticuloasă pe care o realizează doar cu două andrele.
-Da, da, zice ea și sunt bucuroasă că am convins-o. Îi fac un șal bunicului. Tare-l mai doare spatele. Îl va purta, să-i fie cald și poate îl mai lasă durerile.
Bunicul ne privește pe amândouă dintr-un fotoliu în care s-a așezat să citească ziarul.
-Femeile... mormăie el, dar ochii îi trădează încântarea când aude că bunica are grijă de el.
S-a făcut târziu și trebuie să plec. Bunica mă conduce la poartă, iese cu mine în drum și stă acolo privindu-mă până mă pierde din ochi.Știu că duminica viitoare o voi găsi la poartă, pe băncuță,cu mâinile așezate în poală, cercetând răbdătoare ulița prăfuită, să vadă când apar.
cat de frumos. Din pacate in ziua de azi gasim destui bunici care stau asa, insa nu mai vine nimeni caruia sa ii dea o felie de paine cu dulceata.
RăspundețiȘtergere