Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 31 martie 2017

Simplu și ușor: FLORI

Florile ne aduc veselie și culoare ori de câte ori ne hotărâm să le reprezentăm în cadrul orelor de Arte vizuale și abilități practice.

sâmbătă, 25 martie 2017

Sensuri diferite ale cuvântului „CHEIE”


  • cheie = obiect ce servește la încuierea/descuierea unei yale, a unui lacăt:
                                      Ex: Am deschis ușa folosind cheia potrivită.

miercuri, 22 martie 2017

Expresii frumoase despre anotimpul PRIMĂVARA

Expresiile reprezintă un real suport pentru școlăreii care vor să obțină o compunere cât mai reușită. În folosirea acestora trebuie să ținem cont de câteva reguli de bază:

luni, 20 martie 2017

Sensuri ale cuvântului „LIMPEDE”

Studiind textul lecției „Frumusețea Neagră” (Black Beauty) de Anna Sewell, ne-a atras atenția încă din primele rânduri prezența cuvântului „limpede” care, în acest text, avea două sensuri diferite: