Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 27 martie 2015

Felicitare de Paște

Este un model de felicitare foarte ușor de realizat chiar și de cei mici, de grădiniță. Iată cum procedăm:

sâmbătă, 21 martie 2015

Ouă ornate cu fire colorate

    Nu mai este mult timp până vom sărbători Paștele. Anul acesta Săptămâna Altfel coincide cu Săptămâna Mare, deci cu atât mai mult trebuie să pregătim ouă frumos ornate. Până atunci ne străduim să găsim idei pentru că nu vrem să fim nepregătiți.

Compunere după un șir de ilustrații

Pisica și rândunelele
Sursa:Teme la limba română” - clasa aIIa
M. Dinuță, E. Nițu
Am propus elevilor un șir de ilustrații pe baza cărora să alcătuiască o compunere. Ilustrațiile sunt explicite și i-au ajutat în respectarea părților compunerii, astfel că toți au fost încântați de reușita lor. Deasemenea, elevii aveau ca sarcină să găsească un titlu potrivit.
Iată ce am reușit să „creionăm”:



marți, 17 martie 2015

Ghiocelul-vestitorul primăverii

     Iarna este spre sfârșit. Măiastra crăiasă încearcă să ne mai sperie cu câteva fulguieli aruncate în grabă, dar puterile îi scad simțitor.Soarele, tot mai curajos, se arată zilnic de după norii cenușii. Razele sale se străduiesc din greu să topească și ultimile pete albe de zăpadă.

sâmbătă, 14 martie 2015

Primăvara(compunere)

     A sosit primăvara! Soarele aruncă raze calde și blânde peste pământul umed. Natura se dezmorțește încurajată de căldura binefăcătoare.

vineri, 6 martie 2015

Coșuleț cu floricele multicolore

Ne-am gândit să-i dăruim mamei un coșuleț cu floricele multicolore, bineînțeles alături de o caldă îmbrățișare și un pupic cât dragostea noastră de mare.
                                                 LA MULȚI ANI, MĂMICĂ DRAGĂ!

luni, 2 martie 2015

Zâna Primăvara (de colorat)

Am pregătit această planșă pentru cei mai mici școlărei care sigur sunt nerăbdători să vină primăvara. Zâna Primăvara așteaptă vine însoțită de un alai întreg de fluturi, lalele și ghiocei: