Iarna este spre sfârșit. Măiastra crăiasă încearcă să ne mai sperie cu câteva fulguieli aruncate în grabă, dar puterile îi scad simțitor.Soarele, tot mai curajos, se arată zilnic de după norii cenușii. Razele sale se străduiesc din greu să topească și ultimile pete albe de zăpadă.
Din pământul umed, proaspăt, a răsărit ca printr-o minune un firicel plăpând, mic, de un verde crud. Mângâiat de soare, firicelul a prins putere și a crescut. O frunză îl apără ca o haină de vântul care tot mai mușcă din natură. Dar, ce minune! Din acest mic firicel a răsărit un clopoțel delicat, alb.
- Cling...Cling...se leagănă ușor clopoțelul . Este încă frig... Oare m-am păcălit, oare Primăvara, ocrotitoarea și prietena mea a uitat de mine? Ce mă fac? Dacă m-am trezit prea devreme? Uf, ce frig este!
-Stai liniștit!l-au încurajat vesele razele soarelui. Este sfârșitul lunii februarie, micule ghiocel. Ai răsărit exact la timp ca să vestești sosirea primăverii. Între timp noi vom avea grijă de tine și te vom încălzi. Hai, lasă-te legănat de vânt și sună sosirea mult-așteptatului anotimp.
Ghicelul s-a înviorat. Nu știa de ce, dar se simțea învăluit de o căldură plăcută. Să fie oare razele soarelui, sau bucuria pe care o simțea? Nu mai conta. S-a lăsat legănat de vânt și a sunat:
-Cling...Cling... VINE PRIMĂVARA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu