Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 5 august 2016

Clasa a IV- lista rechizitelor necesare

Știu din experiență că începerea anului școlar coincide cu „febra cumpărăturilor” care dă oricărui părinte dureri de cap... Liste, calcule, alte liste date de doamna învățătoare la prima întâlnire, plus hăinuțe că - de!- copilul a crescut iar cele pe care deja le are fie i-au rămas mici, fie nu mai sunt „la modă”. Anul trecut mergeam la sigur dacă tricoul sau hanoracul erau imprimate cu Hello Kitty dar anul acesta se pare că avem alte gusturi...
Așa că m-am gândit că o listă cu rechizite și obiecte absolut necesare nu strică și, în plus, voi salva o parte din bugetul familiei din luna septembrie. Oricum, încă din primele zile ale noului an școlar vor trebui achiziționate auxiliarele, culegerile, caietele așa că ideea de a cumpăra eșalonat nu-i tocmai rea. Am încercat să organizez totul în funcție de materiile studiate la clasa a IV -a și iată ce a ieșit:
                                                    LISTĂ CLASA a IV-a

  • LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ=2 caiete dictando 80 file (teme și clasă)
  • LECTURA= dosar plastic pentru atașarea fișelor de lectură
  • MATEMATICĂ=2 caiete matematică 80 file (teme și clasă)
  • LIMBĂ MODERNĂ=2 caiete dictando 48 file (teme și clasă)
  • ȘTIINȚELE NATURII= 1 caiet de biologie
  • ISTORIE= 1 caiet dictando
  • GEOGRAFIE= 1 caiet geografie, șablon harta României
  • EDUCAȚIE CIVICĂ= 1 caiet dictando
  • MUZICĂ ȘI MIȘCARE= 1 caiet muzică
  • RELIGIE=1 caiet dictando
      ALTE MATERIALE NECESARE:
  • set creioane colorate, carioca, acuarele
  • set pensule
  • foarfece
  • lipici solid+tip aracet
  • hârtie glasată și coli colorate
  • 1 top coli xerox
  • bloc mic de desen
  • stilou, creion, trusă geometrie
  • recipient pentru apă
  • semințe diverse
  • frunze și flori presate
  • resturi fire tip mohair minim trei culori

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu