Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

marți, 9 august 2016

Scrisoare... de la școală

Mă tot gândesc, în ultimul timp, cum aș putea să-mi surprind școlăreii în prima zi de școală. De când au pășit prima dată în clasă au trecut deja trei ani, acesta este deja cel de-al patrulea început de an pe care-l vom petrece împreună...și emoțiile au crescut...și aripile lor la fel...Anul următor își vor lua zborul!
Mai știți că, la fiecare început de an ni se cerea eterna compunere „Cum mi-am petrecut vacanța” sau „Prima zi de școală” ? Prima temă era mai incitantă... Cu puțină imaginație puteai inventa orice. A doua mă încuia cu totul. Festivitățile de deschidere a noului an școlar mi s-au părut mereu searbede, plictisitoare și fără sens. Nu puteai inventa mare lucru decât despre emoția pregătirii, drumul spre școală, revederea colegilor,... discursul 1,2,3,4..... apoi intrarea în clasă și inevitabila propoziție exclamativă: Ce bine că a început școala! - sau ceva de genul. Oricum, pe când eram elev și primeam, an de an, una din cele două teme, chiar și mie - care eram bună la compuneri - mi se părea că profesorii vor să mai „umple” puțin din timpul primelor zile de școală.
Așa că de ce aș repeta eu acest stereotip? Aș vrea altceva, incitant, surprinzător, ceva care - de ce nu? - să-i „trezească”, să-i introducă treptat în „atmosferă”, să fie altfel nu doar în săptămâna cu acest nume, ci ORICÂND vrem altceva.
Mă gândeam să le ofer un orar, doar am o grămadă postate pe blog și pot oricând inventa un alt model, mai potrivit pentru anul acesta.Dar ei au primit an de an orare și, în plus - slavă Domnului!- știu să folosească rigla foarte bine: măsoară, calculează, împart în rânduri și coloane și realizează orare minunate... Sau un semn de carte? La ce bun? Școlăreii mei au învățat de la mine să folosească pe post de semn de carte o agrafă de birou. EXACT! Nu o pierzi, nu „iese” din carte, stă cuminte pe pagina unde o „agăți” și... deschizi imediat cartea pentru a relua lectura. Așa au apărut agrafe de birou prin manuale, culegeri, cărți de lectură și... caiete - să găsească doamna tema mai ușor!
       Așa că, rând pe rând, ideile nu mai par grozave și renunț treptat la ele. Dar... ce-ar fi dacă, în prima zi, pe școlăreii mei i-ar întâmpina un plic imens, frumos colorat, aplicat fix pe tabla albă? Nu este o idee rea. Pe plic va scrie frumos la DESTINATAR: Școlăreilor din clasa a IV-a, iar textul va suna cam așa:
                                                                                                                      LUNI, 12 septembrie, 2016
                                                           Dragi școlărei destoinici ai clasei a IV-a,

             Vacanța de vară a trecut. Sunt absolut sigură că ați petrecut cu toții cea mai frumoasă vacanță de vară. V-ați odihnit, ați lenevit în pat până aproape de ora prânzului și ați mers la culcare târziu și fără griji.
              Acum e rândul meu să vă povestesc despre vacanța mea de vară. Știți cum mi-am petrecut-o? SINGURĂ! Amintirea frumoasei voastre serbări din ultima zi mi-a ținut de urât în prima săptămână. Ce grozavi ați fost! Ce mândră eram eu, gătită de serbare! Dar voi ați plecat în vacanță. Eu m-am trezit singură și-n liniște. Nu se mai auzeau glasurile voastre ca niște ciripiri fără oboseală. Mi-era dor să mai aud pașii voștri grăbiți dimineața sau tropăielile nerăbdătoare de la sfârșitul programului. Și zgomotul ușilor trântite îmi lipsea! Dar mai ales îmi era dor - tare dor - de acel sunet abia auzit pe care îl fac stilourile voastre când, concentrați, vă scrieți lecțiile pe caiete. Atunci păreți mici soldăței care, aplecați asupra filelor albe, aveți de dus la îndeplinire o misiune extrem de importantă. Mi-a fost dor de voi, de toți și de tot ce aduceți cu voi: veselie, năzbâtii, concentrare, străduință, de tot...tot mi-a fost dor! Acum, când vă văd pe toți aici, mă simt plină de viață și fericită! Aș vrea să-mi scrieți și voi, scrieți-mi așa ca și cum ați scrie unei persoane și povestiți... Scrieți-mi cum v-ați petrecut vacanța, ce v-a plăcut și cum ați vrea să fie noul an școlar! Și nu uitați, dragii mei: lucrurile importante se obțin prin efort și seriozitate. Așa că eu nu pot decât să vă urez ca, în acest an școlar, să mă luați pe mine - școala - în serios și conștiincios, așa cum știu că puteți s-o faceți!
             Bine ați revenit la școală, dragii mei! SUCCES ÎN NOUL AN ȘCOLAR!
                                                                                                             Cu drag,
                                                                                                         Școala voastră


          O să mai cizelez, probabil, textul, pentru că mai este timp... Cert este că aș vrea ca textul să fie afișat și, primele zile, elevii să-și poată atașa amintirile din vacanță alături de scrisoare. Sper că o să fie interesant...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu