În seara aceea am adormit cu inima
plină de fericirea primei zăpezi. A doua zi am plecat la școală iar pe drum nu
m-am putut abține să nu ating stratul alb de omăt. Acum copacii păreau
îmbrăcați în haine albe și călduroase iar casele aveau căciuli albe de zăpadă.
Din coșurile de pe casă se ridica fumul sobelor încinse. Nu mă mai săturam să
privesc această întindere albă și curată a iernii. Zăpada scotea un scârțâit
plăcut sub pașii mei mărunți, de parcă voia să cânte un cântec. Tot drumul era
alb, neatins de pașii trecătorilor. Această priveliște mă amețea și mă încânta.
Mi-ar fi plăcut să am timp să alerg prin zăpadă dar, la școală, în pauza mare,
am avut parte de o ieșire cu toți colegii la zăpadă. Silviu a făcut îngeri de
zăpadă, Ionuț s-a bulgărit cu câțiva băieți, Teo a încercat să construiască un
om de zăpadă. Toți eram fericiți, cu obrajii roșii de ger. Curtea școlii a
răsunat de glasurile noastre vesele. După doar zece minute toți eram albi de
zăpadă, cu mănușile ude, încântați de bucuria primei ninsori.
La rugămintea doamnei, am intrat în
clasă pentru a ne încălzi. Ne-am așezat hăinuțele ude la loc călduros pentru a
se usca până vom pleca acasă. Eram fericită și simțeam că toți colegii mei
împart aceeași fericire. Așezați în bănci nu puteam să ne abținem și, pe furiș,
aruncam priviri spre ferestre, acolo unde ne aștepta zăpada.
Prima zăpadă a venit pe neașteptate
și ne-a umplut tuturor inimile de fericire!
Elevă: Ana, clasa a IV-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu