Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

miercuri, 28 iunie 2017

Tenis de masă! (dar nu oricum...)

Ne-a plăcut să jucăm badminton... Încă este pe lista jocurilor noastre preferate și credem că va rămâne așa destul de mult timp.
Astăzi, însă, vântul a bătut foarte tare... apoi se oprea și începea ploaia...Și iarăși vânt...apoi iarăși ploaie... Ne-am hotărât că nu este potrivit să mai zăbovim prin parc și ne-am îndreptat spre casă. Norocul nostru! În nici 15 minute s-a dezlănțuit urgia: o furtună cumplită, cu ploaie torențială, vânt sălbatic și...fum, mult fum. Ploaia izbea din toate părțile și vântul vuia în rafale! Nu tuna, nu bubuia...doar vuiet, ploaie și fum. După ce am „baricadat” ferestrele am privit, curioși, dezlănțuirea naturii ce se desfășura chiar sub ochii noștri.
Prințesa tot privea curioasă norul negru ce se abătuse deasupra noastră și își exprima dorința cu voce tare:
-Vântul acesta puternic va alunga norul și, după o astfel de furtună, sigur va apărea curcubeul!
Eu și Prințul o lăsăm să creadă acest lucru și, fără să dăm vreo replică, priveam spectacolul dezlănțuit al naturii.
În cele din urmă ne hotărâm. Oricum nu mai era vreme de ieșit în parc, așa că de ce n-am încinge un joc de tenis în casă? Sufrageria este mare iar masa pliabilă prevăzută pentru 12 persoane ar putea ține loc de masă...de tenis (nu la dimensiuni standard dar...)
Și asta am făcut... Iar mai târziu a apărut și curcubeul!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu