Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

miercuri, 27 septembrie 2017

Săptămâna 3: fișă de lucru C.L.R (V)

TEMA: Povestirea orală după imagini; identificarea imaginilor în ordinea firească a desfășurării acțiunii; formularea unor propoziții formate din 3-4 cuvinte.


La această activitate școlăreii vor avea de îndeplinit următoarele obiective:

  • să urmărească cu atenție firul poveștii audiate;
  • să identifice imagini și să specifice ordinea desfășurării acțiunii;
  • să formuleze propoziții formate din 3-4 cuvinte;
  • să identifice numărul/ordinea cuvintelor din propoziție.
Școlăreii vor urmări prezentarea poveștii „Omida mâncăcioasă” și, pe parcursul vizionării, vor răspunde la întrebări de genul: „Ce credeți că s-a întâmplat?”; „Ce credeți că se va întâmpla mai departe?”, „Ce părere aveți: s-a săturat omida?” etc.
După încheierea prezentării se împart fișele și, în urma observării dirijate, școlăreii identifică imaginile constatând că se potrivesc cu firul poveștii audiate/vizionate. Sub îndrumare atentă, ei vor identifica ordinea imaginilor așa cum au fost prezentate în poveste:
  • Care credeți că este prima imagine? Ce a mâncat omida luni? Câte mere a mâncat omida luni? (eventual se expune imaginea unui măr);
Activitatea continuă cu identificarea celorlalte imagini și colorarea lor în ordinea în care s-au desfășurat. La final școlăreii vor formula propoziții formate din 3-4 cuvinte:
  • Omida a devenit fluture.
  • Omida mănâncă fructe.
  • Omida mănâncă două prune. etc



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu