Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

duminică, 22 octombrie 2017

Săptămâna 7: fișă de lucru C.L.R. (II)

TEMA: Litera A (mare de tipar)

În cadrul acestei activități vom face cunoștință cu trei simpatici băieți: Alin, Aurel și Matei. Ei sunt foarte buni prieteni. În timpul liber fiecare are parte de tot felul de activități distractive: Alin merge cu skateboard-ul, Aurel joacă fotbal iar Matei cântă la chitară.
Școlăreii vor îndeplini următoarele obiective:

  • să „citească” imaginile;
  • să identifice poziția literei A (mare de tipar);
  • să observe poziția literei a (mic de tipar);
  • să alcătuiască propoziții formate din trei-patru cuvinte;
  • să selecteze/cutească litera a(mic de tipar), A (mare de tipar);
  • să scrie litere pe conturul dat.

În cadrul acestei activități ne-am gândit ca, pentru a înțelege mai bine literele A (mare de tipar) și a (mic de tipar), să ne folosim chiar de numele nostru. În primul rând voi solicita elevii care au numele cu inițiala A: Alexandra, Andrei. Ei vor alege litera potrivită care se folosește în scrierea numelui lor: Alexandra va alege A și a (numele ei conține de două ori sunetul a) iar Andrei doar un A. O altă fetiță, Erica, va alege litera a , Daria două litere a etc.
M-am orientat ca toți copiii să participe la această activitate și, verificând, am constatat că avem doi elevi care nu au sunetul a în componența numelui lor: Eric și Ovidiu. Noroc că al doilea nume al lor este Andrei, deci pot și ei să participe la activitate.
Școlăreii vor alege jetoane potrivite pentru scrierea numelui lor și le vor lipi în caietele dictando, acolo unde vom scrie litera A (mare de tipar).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu