Spun că este o coincidență fericită deoarece întotdeauna, după vacanță, prima zi este una în care activitățile obișnuite se desfășoară greoi, elevii sunt încă preocupați de amintirile vacanței care tocmai s-a încheiat și, de regulă, randamentul acestor activități este departe de a fi unul cu rezultate pozitive. Prin urmare, cu atât mai mult, ne vom permite să desfășurăm activități specifice dedicate în mod special zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu. În acest fel vom „sparge” puțin tiparele și vom folosi aceste activități și cu scopul unei „dezmorțiri” necesare după vacanța care tocmai s-a încheiat.
Activitatea pe care m-am gândit s-o desfășor la clasă este una gândită cu precădere pentru cei mai mici școlari: clasa pregătitoare, așa că am încercat să pregătesc materiale potrivite pentru nivelul lor de înțelegere. Aceasta este prevăzută pentru a fi desfășurată pe parcursul a trei activități, cea de-a patra activitate-și ultima-din zi fiind ora de Religie.
- ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAȚĂ: vom povesti, pe rând, cum ne-am petrecut vacanța de iarnă, ce cadouri am primit de la Moș Crăciun, etc. Vom discuta despre ziua în care ne aflăm (luni), vom identifica data (15 ianuarie), vom descrie aspectele vremii.
- ANUNȚAREA TEMEI: Îi anunț pe copii că ziua de 15 ianuarie este o zi specială pentru români deoarece se serbează ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. Îi rog pe copii să-mi spună ce lucruri știu ei despre Mihai Eminescu.
- PREZENTARE PPT: Din această scurtă prezentare școlăreii vor avea ocazia să afle câteva lucruri despre Mihai Eminescu pe care, probabil, nu au avut ocazia să le afle până acum și anume: locul nașterii lui Mihai Eminescu și date despre meleagurile copilăriei, sursele de inspirație ale poetului etc. Această prezentare mi s-a părut foarte potrivită și o găsiți AICI
- În urma vizionării acestei prezentări vom identifica împreună câteva elemente definitorii pentru poezia eminesciană: codrul, lacul, plopii,etc. O parte din aceste elemente vor fi identificate și pe baza observării unor desene deosebite realizate de Mihai Cătrună :
- Le voi citi școlăreilor - neapărat dintr-un volum de poezii eminesciene - poeziile „Somnoroase păsărele”, „Lacul” și „Revedere”. Poeziile vor fi citite pe rând și, în urma ascultării acestor versuri, vom discuta despre subiectul abordat în versurile respective.
- Elevii primesc o planșă pe care vor identifica prezența lebedei, a lacului cu nuferi, vor denumi momentul în care se desfășoară acțiunea: noaptea, pentru că pe cer sunt stele, luna. Cu ce versuri -din cele citite anterior - se potrivește acest desen? Ce elemente vă duc cu gândul la poezia „Somnoroase păsărele”? Această planșă o vom picta/colora folosind culori potrivite pentru acest moment, deci culori închise pe care le vom obține combinând culoarea de bază folosită cu puțin negru. Planșa pe care o vor primi școlăreii este următoarea:
- În încheierea activității școlăreii vor primi, ca la fiecare zi de naștere sărbătorită în clasă, câte o bomboană de ciocolată ambalată în folie pe care voi lipi chipul poetului Mihai Eminescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu