Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 14 septembrie 2018

De la poezia săptămânii la mulțimi de frunze(activitate integrată clasa I)

Școlăreii sunt deja obișnuiți că - pentru a începe treaba într-o notă optimistă și plină de bună dispoziție - la început de săptămână ascultăm/memorăm o poezie veselă, frumoasă, ușor de reținut. Am respectat acest obicei în clasa pregătitoare și, dovedindu-se un ritual pe placul școlăreilor, îl vom continua în clasa I.

Prin urmare, prima săptămână de școală a debutat cu următoarea poezie:

CE E TOAMNA?
Ce e toamna, dragi copii?
Anotimp de bucurii!
Frunzele se sfătuiesc
Ce culori se potrivesc:
Unele roșesc mirate,
Altele-s gălbui, pătate,
Arămii și visătoare
Se aștern, pe-alei, covoare!
mere-mbujorate, fine
Stau în coșurile pline.
N-am uitat că, în panere,
Avem struguri, nuci și pere!
Toamna-i frig? Toamna mai plouă?
Câte-un pic din amândouă
Și noi toți îi spunem iară:
Zâna bună din cămară!

Pornind de la versurile poeziei lucrurile au mers strună! Am vorbit despre toamnă, despre lunile acestui anotimp, despre vreme și am completat panoul întâlnirii de dimineață. În manual (O. Pârâială pag. 6 - 7) am purtat discuții despre prima zi de școală, ne-am amintit noțiuni cum ar fi: propoziție/silabă/sunet, am lucrat în echipă și ne-am adresat unul altuia întrebări. Știm că propoziția este alcătuită din cuvinte și am reușit să potrivim numărul de frunze cu numărul corespunzător de cuvinte al propoziției (ex. 3, pag. 6). Am formulat și noi propoziții alcătuite din 2/3 și chiar 4 cuvinte și, în urma formulării, am așezat frumos, pe bancă, tot atâtea frunze câte cuvinte are propoziția (aici, ca material, am folosit frunze deja decupate, din foi gumate).
La următoarea activitate, în echipe, (aici de mare folos ne este aranjamentul de care vorbeam zilele trecute) am sortat frunzele în funcție de culori, forme, mărime, identificând numărul de elemente ale mulțimii obținute. Am „scris” cu degețelul pe bancă cifra/cifrele corespunzătoare și le-am identificat în decorul clasei. Am scris cifre la tablă și am desenat elemente.
Frunzele gumate le-am folosit ca șablon pentru a contura propriile noastre frunze pe caietul cu foaie velină. Am colorat frunzele și am scris cifra corespunzătoare mulțimii de frunze colorate. Unii școlărei au colorat frunzele cu ajutorul culorilor identificate în versurile poeziei, alții au apelat la propria imaginație și experiență:




Surpriza, care a venit spre finalul activităților, atunci când școlăreii dădeau - oarecum - semne de oboseală, a fost să găsim cartea în care, anul trecut, așezasem cu multă migală, frunze. Acum acele frunze erau presate, uscate și gata să ne ajute într-o altă activitate:
Din conturul mânuței noastre am schițat un copăcel. Frunzele presate le-am folosit ca șablon pentru a contura frunzele copacului și am colorat. Puteam și să lipim frunze - așa cum au sugerat câțiva școlărei - numai că, pentru o astfel de activitate, avem nevoie de aracet și noi nu dețineam în acel moment. Am promis că vom realiza acest lucru în cadrul unei activități viitoare.
Lucrările școlăreilor au fost foarte reușite:





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu