Legenda fulgului de nea
Era o frumoasă noapte de iarnă. Din cer cădeau lin fulgi mici și pufoși, ca un roi de fluturi albi. Casele dormeau liniștite sub plapuma albă de zăpadă.
Un singur fulg, cel mai frumos și mai pufos dintre toți, stătea lipit de norul care-l concepuse.
- Haide, haide, îi spunea norul, desprinde-te de mine! E timpul să zbori și tu alături de ceilalți frați ai tăi!
- Nu pot!plângea el. Mi-e frică!
- Nu are de ce să-ți fie frică, îl încuraja norul. Vei pluti ușor de tot pe aripi de vânt. Nici nu vei simți când vei parcurge distanța și vei ajunge pe pământ. Acolo te așteaptă alți fulgi la fel de frumoși ca tine.
- Bine.. Bine…
Fulgul, convins de vorbele norului, își dădu drumul să cadă. Ce minune! Zborul lui lin îl amețea, iar vântul îl rotea prin aer ca într-un carusel fermecat. Fulgul a închis ochii de fericire. Simțea că totul se petrece ca-ntr-un vis, din care nu-l putea nimeni trezi.
Zborul fulgului nu a durat mult, dar lui i s-a părut o veșnicie. A coborât , purtat de vânt, alături de frații lui, pe pământul înghețat. Noaptea era din ce în ce mai geroasă. Nu după mult timp, ninsoarea a încetat. Întunericul de nepătruns și liniștea deplină a nopții de iarnă l-au speriat pe micuțul fulg.
- De ce oare m-am lăsat convins de nor? Puteam să stau acolo mult și bine! Aici mă simt singur și uitat de toți! plângea fulgul.
Deodată se aude o fâlfâire slabă de aripi. Era chiar îngerul nopților de iarnă. Auzind plânsul fulgului, coborî ușor pe pământ, se apropie de fulg și zise:
- De ce plângi așa amarnic, frumos fulg?
- Uite, eu m-am lăsat convins de nor să cad pe pământ, dar aici mă simt atât de singur…
- Lasă, lasă, vom găsi noi ceva care să te facă să te simți mai bine, a zis îngerul și, cu micuțele sale palme, a strâns fulgul și alți frați de-ai lui și l-a făcut un bulgăre.
Acum fulgul se simțea puțin mai bine. Peste zi câțiva copii chiar s-au jucat cu bulgărele, l-au rostogolit, l-au aruncat de la unul la altul. Fulgul se simțea din nou ca într-un carusel și era fericit.
A venit iar noaptea. Fulgul se simțea din nou singur și abandonat. A început să plângă. Îngerul l-a auzit și a coborât imediat la el.
- Ce s-a întâmplat? Tot trist te simți?
- Da, aș vrea să am parte de și mai mare bucurie! Nu poți să mă ajuți puțin?
Îngerul s-a gândit puțin, apoi a scos o gorniță de aur și a sunat ușor din ea. Ca prin minune, din înaltul cerului au coborât mii și mii de îngeri. Ei au luat bulgărele și l-au transformat într-un om de zăpadă. Apoi au adus din pădure, de departe, un mic brăduț pe care l-au așezat lângă omul de zăpadă.
- Așa, a spus îngerul, acum ai un prieten bun cu care să-ți petreci cele mai frumoase clipe.
- Mulțumesc, zise fulgul fericit, alături de prieteni nu mă voi simți singur niciodată!
Îngerii, ferici și au scos fiecare câte o gorniță și, cântând, au început un dans amețitor. Fulgul era fericit alături de prietenii lui și nu s-a mai simțit singur niciodată.
Iată de ce, uneori, în nopțile lungi, este posibil să mai auzim în depărtări cântece minunate. Sunt îngerii din cer, coborâți pe pământ, care îi cântă fulgului de nea și-l fac fericit.
Elev: Budeanu Alex - Adrian, clasa a-IV-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu