Rândunel a văzut lumina zilei într-o dimineață superbă de primăvară. El a fost primul din cei cinci puișori care și-a făcut curaj să iasă din oul mic și rotund. S-a bucurat, apoi, nespus, când frații lui au ieșit, rând pe rând, din oușoarele micuțe. Rândunel îi întâmpina pe fiecare cu ciripiri vesele, urându-le bun venit.
Zilele au trecut. Rândunel s-a dovedit puternic și îndrăzneț ca în prima zi. El a fost primul care a deslușit taina zborului, din lecțiile pline de învățături date de părinți. Frații lui mai mici îl urmau și-l ascultau. Împreună s-au bucurat de crângul înverzit și de luncile răcoroase. Dar zilele au început să devină tot mai scurte. Soarele cobora tot mai devreme spre asfințit. Arșița verii s-a mai domolit și în locul ei s-a așternut o căldură plăcută, dulce, ușor de suportat. Treptat, serile și diminețile deveneau tot mai răcoroase, iar noaptea Rândunel și frații lui o petreceau strâns îmbrățișați pentru a păstra căldura trupurilor lor firave. Vara se sfârșise, venise toamna... Pădurea a îngălbenit iar bolțile de frunze erau cărunte. Aerul s-a înăsprit și vântul alunga fără milă amintirea verii ce părea departe. Toamna cobora cu slavă schimbând culorile naturii.
-Copii, le spuse tatăl puilor, e timpul să plecăm. În curând va veni iarna.
Rândunel era vizibil emoționat dar încerca peste măsură să ascundă acest lucru. Dorea să-i încurajeze pe frații lui, da să nu trădeze nici încrederea tatălui. Despărțirea de locurile dragi îi întrista pe toți, dar nu mai era timp de emoții. S-au așezat toți, părinți și pui, pe sârmele de telegraf și au privit preț de câteva minute spre cuibul pe care îl părăseau. Apoi, la un semnal dat de tată, toți au întins aripile și s-au înălțat în văzduh...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu