Rucsacul buclucaș...(sau rutina e de vină?!)

Ziua de astăzi a debutat cu o surpriză. Am dormit până aproape de ora 9.00, ceea ce pentru mine reprezintă un exces de leneveală - fie și în vacanță!

Nici nu intru bine în bucătărie că Prințesa vine țopăind în spatele meu. O fi defect profesional, sau doar o grijă protectoare exagerată?

Urăsc genul acesta de „țopăire” în spatele meu pentru că am senzația că o voi da grămadă dacă mă întorc, din instinct, brusc. Trec elegant peste … și mă întorc cu cea mai maternă față a mea(zic eu!). Ea nici nu analizează prea în amănunt reacția mea…E ocupată cu țopăitul.

-Mami, te duci la sală?

Mă trezesc ca din vis. Revizuiesc zilele să-mi dau seama ce zi a săptămânii este. Luni am făcut ordine, marți mi-am așezat fotografiile cu elevii în album și…-a, da, am primit telefonul pentru Evaluarea Națională – miercuri =Evaluare Națională, joi curs și sală deci NU, nu mă duc la sală!!!! Caut, din priviri, o explicație în legătură cu întrebarea și, urmărind ochișorii ei care nu au astâmpăr în spatele ochelarilor cu rame MARI (ca să nu mai privească peste ei) văd explicația pe colțarul din bucătărie : rucsacul care mă însoțește la sală.

-Nu, astăzi nu mă duc la sală. Mergem să ne plimbăm. Am luat apă, coarda, kendama (m-a înnebunit cu o kendamă, după ce alte jocuri gen cub rubik sau yoyo zac în cutia cu jucării lipsite de interes - asta e o altă poveste)! Vrei?

Cădem de comun acord să mai înghesuim o minge și două palete pentru badminton și… gata!

Agitația din bucătărie se pare că trezește suficient interesul Prințului care, abandonându-și laptop-ul, intră deschizând laaaaarg ușa. Dintr-o privire pare a înțelege situația și întreabă:

-Mami, te duci la sală?

E clar. Sunt o victimă a rutinei. Trebuie să mâncăm trei fructe pe zi și ne permitem o înghețată - dar nu zilnic; am geantă pentru mers la școală, pentru plimbare, rucsac pentru sală, o altă geantă bine compartimentată pentru picnic-uri, anumite vestimentații în funcție de orarul școlar... Dacă n-aș fi creat aceste semne, copiii mei-care mă cunosc cel mai bine - n-ar fi pus o întrebare atât de derutantă. Îmi permit câteva clipe de răgaz și mă gândesc că obișnuiam să fiu o persoană spontană, veselă și plină de viață, care, deși lua viața în serios, trăia fiecare clipă simțind unicitatea momentului. Toate acestea se pierd cu vârsta sau rutina imprimă o comoditate convenabilă vieții??!!!