Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

duminică, 10 septembrie 2017

CLASA PREGĂTITOARE: a treia zi de școală

În a treia zi de școală (sper!) școlăreii încep deja să mai lase din emoții. Știu că acestea nu vor dispărea așa, peste noapte, dar activitățile zilei anterioare cred că i-au convins că la școală timpul trece repede, interesant și distractiv. Tocmai de aceea, în a treia zi de școală vom desfășura activități prin care să ne amintim și să continuăm câteva din activitățile zilei care tocmai a trecut. Prin urmare, scenariul zilei este următorul:



  • 8.00 - 8.40: Întâlnirea de dimineață. ne salutăm, verificăm prezența, discutăm despre ziua anterioară, ce personaje au întâlnit, ce le-a plăcut, dacă au povestit părinților despre activitățile noastre etc. Acum este momentul pentru memorarea poeziei: 
Bună dimineața
La fereastra mea, de pază,
Dimineața stă o rază
Sărutându-mi geana stângă
Vraja viselor mi-alungă
Și apoi, când mă deșteaptă
Îmi sărută geana dreaptă
Atunci spun cu încântare:
-Bună dimineața, soare!
Și m-apuc de-nviorare.

Discuțiile vor continua cu reamintirea firului poveștii despre Strumfiță și dorința ei de a-i pregăti lui Papa Strumf o ciorbiță: Vă amintiți ce a adus Strumful cu ochelari din grădină? Ce legume a folosit Strumfița pentru ciorbiță? Câte cepe a folosit? Câți morcovi? Câți ardei? Cine vrea să numere trei cepe pentru a forma o mulțime? Dar patru ardei? etc. Școlăreii numără legumele și formăm împreună mulțimi. În dreptul fiecărei mulțimi vor așeza jetonul cu cifra potrivită.
Pe fișa primită, școlăreii sunt rugați să deseneze, în fiecare mulțime, tot atâtea „biluțe” câte indică cifra.
Spre finalul activității se fredonează cântecul „Tare-mi plac legumele”.

  • 9.00 - 9.40: Școlăreii vor primi următoarea fișă și, discutând și numărând o vom completa împreună. 

Școlăreii care dau semne de oboseală vor colora o imagine din cartea de colorat primită în prima zi de școală.

  • 10.00 - 10.40: Școlăreii sunt anunțați că a trecut jumătate din timpul petrecut la școală. Discut cu ei pentru a le afla starea de spirit, îi felicit pentru implicarea de care au dat dovadă în timpul activităților și le solicit ajutorul pentru a putea continua. Este timpul pentru o poveste(voi folosi una din poveștile ilustrate din materialul pentru clasa pregătitoare) Școlăreii urmăresc planșele, ascultă povestea, răspund la întrebări, se implică, formulează păreri etc.
  • 11.00 - 11.40: Pe cartoane colorate, școlăreii își vor desena conturul mânuțelor și le vor decupa. Cu ajutorul materialului rezultat vom „construi” un copac al amintirilor (mânuțele vor reprezenta crengile copacului iar pe crengi vom aplica fotografii cu amintiri din momentele reprezentative din viața de școlar).
  • 11.40 - 11.50: Discuții de încheiere. Școlăreii sunt felicitați pentru activitățile desfășurate.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu