Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

sâmbătă, 16 septembrie 2017

Melcul școlar - de Vasile Vesavia

Povestea acestei săptămâni este o poveste în versuri și anume „Melcul școlar” de Vasile Vesavia. Versurile le-am grupat în patru  părți, astfel încât în fiecare zi să memorăm (cât de cât) o părticică din poezie și sperăm că, la sfârșitul săptămânii, o vom putea recita (chiar dacă vom avea nevoie de puțin ajutor). Poezia este amuzantă și, pe baza ei, se pot desfășura activități distractive:

Melcul școlar - de Vasile Vesavia


Luminați de-un putregai,
Melcul mamă, melcul tată
Stau la sfat cum stăm și noi,
După cină, câteodată:
-De, nevastă... ce să zic?!
O fi vremea, nu-i tot mic..
Nu mai stau la îndoială
Chiar la toamnă-l dau la școală!
Tare mult aș vrea să știe
Să citească și să scrie
Pentru ca, în viitor,
Să se facă scriitor!

Lunecând pe-o frunză pală
Melcul mic pleacă la școală
Școala, dacă nu mă-nșel
E la patru pași de el.

Se grăbește, ce să facă?
Trece-o frunză, trece-o cracă
Străbătu până acum
Vreo trei degete de drum.
Și mai are, vai, mai are
De trecut și-o piatră mare!
Iată-l că s-a poticnit
Într-un băț cât un chibrit!...

Se grăbește, ce să facă,
Trece-o frunză, trece-o cracă...
Cu ghiozdanul în spinare,
Străbătând așa distanță,
Melcul a ajuns la școală
Tocmai când s-a dat vacanță!


2 comentarii: