Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 23 februarie 2018

Pisicuța Miau - Miau - Miau (pliere,decupare după contur, asamblare)

Una din activitățile preferate de școlărei este cea în care confecționăm marionete pe care ei le pot realiza foarte ușor, după care le integrăm în diverse jocuri folosite la clasă. Activitatea desfășurată de noi a fost realizată în completarea altor activități în cadrul cărora am învățat, citit și scris literele p(mic de tipar) și P (mare de tipar). Unul din cuvintele pe care l-am exersat, l-am citit și folosit în propoziții a fost cuvântul „PISICĂ” iar școlăreii au fost foarte încântați să descopere etapele de realizare a unei drăguțe pisicuțe. Un lucru foarte interesant este că, în realizarea acestei lucrări, vom folosi tot materialul, deci nu irosim hârtia!
Pisica realizată de noi este foarte ușor de confecționat, prin urmare fiecare școlărel a avut satisfacția îndeplinirii sarcinilor cu succes, fără a cere ajutor.
Pentru realizarea pisicuței am folosit:
  • o coală de carton de culoare gri
  • foarfecă
  • lipici
Pentru a realiza pisicuța am procedat în felul următor:
  • coala de carton a fost împărțită în patru părți egale - din o coală vom realiza patru pisicuțe;
  • fiecare sfert de coală a fost pliat pe jumătate, astfel pisicuța va sta în picioare;
  • am desenat cu o cariocă picioarele;
  • am decupat picioarele;
  • din cartonul obținut prin decuparea picioarelor am confecționat capul pisicuței;
  • din fâșiile rezultate din decupare am confecționat o codiță; 
  • am lipit fiecare părticică la locul ei.
Un șablon pentru confecționarea pisicuței ar putea fi acesta:
Noi am optat pentru realizarea personală a șablonului: fiecare copil al folosit, pe post de șablon, un carton decupat, a trasat și a decupat după care a confecționat capul pisicii din cartonul rămas. ne-a plăcut mai mult această idee pentru că, procedând astfel, fiecare pisicuță are personalitate, este diferită, nu seamănă una cu alta, așa cum se întâmplă și în realitate:

Bineînțeles că, la final, școlăreii au decorat pisica astfel încât să obțină o marionetă cât mai reală, care să semene - eventual - cu pisica pe care o au acasă:








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu