Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

miercuri, 27 noiembrie 2019

CLR: „La mulți ani, România!”(activitatea III)

Poezii simple pentru Ziua Națională a României

Proiectul „Vin sărbătorile!” cuprinde mai multe arrii curriculare. Școlăreii înțeleg în acest fel faptul că toate cunoștințele lor își găsesc utilitatea în viața de zi cu zi, îi ajută să se dezvolte și îi pregătesc pentru viață.

Am continuat proiectul nostru - în cadrul căruia școlăreii sunt implicați trup și suflet - cu o activitate desfășurată în timpul orei de Comunicare în limba română. Activitatea s-a desfășurat astfel:

  • elevii au primit, doi câte doi, versurile unei poezii 
  • au citit poezia independent, apoi cu voce tare; aveau misiunea de a ajunge la un consens în ce mod vor citi versurile fiecare din echipă;
  • au identificat cuvinte noi și au cerut părerea colegilor pentru a le putea explica;
  • au convenit de comun acord cum vor împărți versurile în vederea memorării/recitării.

Rezultatul a fost incredibil! Școlăreii au simțit din propria experiență ce înseamnă să colaborezi, să negociezi și să ajungi la o hotărâre comună. Unii au recitat, pe rând, câte o strofă. Alții au împărțit poezia în două părți egale, și le-au marcat fiecare cu o culoare (au colorat cu evidențiatorul versurilor) și au citit versurile astfel. Câțiva școlărei au recitat, pe rând, fiecare câte un vers.
Mâine vor veni cu versurile memorate și vor repeta în echipă în așa fel încât, vineri, să recite perfect versurile în fața colegilor.
Interesant este că școlăreii au înțeles eficiența dozării eficiente a efortului. Astăzi au primit versurile, mâine le vor recita „ca de probă” iar vineri vom încropi un concurs de recitări între echipe.
Noi suntem doar 16 școlărei, așa că o listă de 8 poezii a fost suficientă. Versurile folosite de noi sunt următoarele:
Țara mea – de Otilia Cazimir
 Frumoasă mi-e țara străveche
Întinsă pe munți și văi
Cu fete cu flori la ureche
Cu mândri și ageri flăcăi

Frumoasă mi-e țara cea nouă
Când râde cu râs tineresc
Cum răde grădina când plouă
Și florile când înfloresc.
Frumoasă mi-e țara străveche

Am un plai ca din poveste – de Grigore Vieru

Am o casă printre ramuri
Am un sat întreg de neamuri
Am un codru, o câmpie
Am un grai ce-mi place mie

Am un plai ca din poveste
Altul mai frumos nu este
El mi-e drag până la stele
Și chiar dincolo de ele
Întinsă pe munți și văi
Cu fete cu flori la ureche
Cu mândri și ageri flăcăi

Țara mea

Unde-am zis întâi cuvântul
Și-am simțit sub tălpi pământul
Unde-i soarele mai mare
Și măicuța ce mă are.

Unde ochiul mi se pierde
Între șes și codru verde
Unde-i bolta mai albastră

Un cântec pentru țară

Un cântec pentru țară
Mi-e drag să scriu și eu
În loc de portative
Aș vrea un curcubeu

Pe el să nu pun note
Ci doar sclipiri de stea
Să știe-ntreaga lume
Ce mândră-i țara mea
Acolo e țara noastră.

Frumoasă mi-e țara cea nouă
Când râde cu râs tineresc
Cum răde grădina când plouă

Și florile când înfloresc.

Țară de cântec plină
Un cântec pentru țară
Mi-e drag să scriu și eu
În loc de portative
Aș vrea un curcubeu

Pe el să nu pun note
Ci doar sclipiri de stea
Să știe-ntreaga lume
Ce mândră-i țara mea

Țară de cântec plină
Țară de cântec plină
Țară cu zâmbet de floare
Țară cu ochi de lumină
Cine ești tu oare?

Adânc ești în inima mea
Inima mea e în tine
Mi-apari, uneori, ca o stea,
Dar cine ești tu, cine?

Ești cerul fără hotar
Sau zâna ce-mparte doar bine?
Eu știu cine ești: ești țara mea
Și eu sunt o parte din tine.



România
Pe planeta-nvăluită
De-ntuneric și de soare
România, de milenii
Stă la margine de mare

Pe planeta unde fiii
Vor să crească toți ca frați
România de neclintită
Stă la poale de Carpați.

Pe planeta ce din Cosmos
Pare o mărgea albastră
Nu e țară mai frumoasă
Cum e România noastră
Sau zâna ce-mparte doar bine?
Eu știu cine ești: ești țara mea
Și eu sunt o parte din tine

Nicăieri nu-i ca acasă
Eu de mic am învățat
De la mama am aflat
Cât e lumea de frumoasă
Nicăieri nu-I ca acasă

Casa este locul meu
Casa e și locul tău
Casa e pe toată glia
Casa este România!

Și acasă este mama
Mă iubește – îmi dau seama
Ea mă crește și mă-nvață
Lucruri bune despre viață

Ce e bine, ce e rău
Și să cred în Dumnezeu
Să nu uit chiar niciodată
Casa bună ce mi-e dată.

Sunt copil de România
Ne-am născut în țara
Dintre munți și văi
Unde cântă vara
Fete și flăcăi

Toamna e frumoasă
Fructe aurii
Bucurie-n suflet
Și printre copii

Și când vine iarna
Peste țara mea
Își așterne haina
Fulgilor de nea

Este România
O iubesc nespus
Aici este mama
Soarele e sus!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu