Este prima zi de școală. Dimineața este caldă și toamna zâmbește blând printre crengile copacilor. Se anunță o zi însorită și caldă de început de toamnă. Mă îndrept spre școală și simt cum mă cuprind emoțiile.
vineri, 11 septembrie 2015
Calendar școlar 2015-2016 (NOU)
Structura anului școlar 2015-2016 s-a modificat, deci și calendarul școlar a suferit câteva modificări. Vă prezentăm un model de calendar școlar pentru anul școlar 2015-2016, în conformitate cu modificările prevăzute . Sperăm că vă va fi de folos!
Noua structură a anului școlar 2015-2016
Structura anului școlar 2015-2016 a fost modificată! Noutatea constă în faptul că vacanța de iarnă va avea trei săptămâni, nu doar două, așa cum era prevăzut inițial.Ordinul ministrului Educației și Cercetării Științifice cu privire la noua structură a anului școlar a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 septembrie 2015. Potrivit acestuia, noul an școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri, deci în total 175 zile lucrătoare, cu două zile mai puțin decât anul școlar anterior. Noua structură a anului școlar este următoarea:
joi, 10 septembrie 2015
Comisia Metodică a Învățătorilor(documente)
Materialul prezintă lista documentelor necesare pentru întocmirea dosarului Comisiei Metodice a Învățătorilor:
luni, 7 septembrie 2015
Rodnicia toamnei - proiect
Prima zi de școală este specială atât pentru școlari, cât și pentru cadrele didactice. Școlăreii merită să fie surprinși în acestă zi cu un nou decor în sala de clasă. Un panou special amenajat cu lucrări realizate de ei poate reprezenta oricând o surpriză.
duminică, 6 septembrie 2015
Chipul meu (dezvoltare personală)
Fișele pot fi folosite cu succes în cadrul primelor ore de dezvoltare personală. Modelele le veți găsi în fișele de mai jos. Prima fișă reprezintă un chip de băiețel și unul de fetiță. Se colorează, se decupează și se îndoaie pe linia punctată, apoi lipim. Veți observa că unei fișe îi lipsește „chipul” și aici intervine imaginația copiilor, fiecare își desenează propriul chip, apoi se vor prezenta în fața colegilor.
Harta textului
Sunt două modele de fișe concepute astfel încât să vină în sprijinul școlăreilor. Prin completarea lor, elevii nu numai că vor ține evidența lecturilor citite, dar vor reuși să înțeleagă mult mai bine conținutul acestora. Sperăm că le vor lucra cu plăcere:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)