Lucrarea este foarte simplă și de efect... Școlăreii au fost extrem de încântați să lucreze în echipă la realizarea celor două modele de coroniță așa că am ornat ușa clasei, dar și ușa holului. Coronița este realizată din șabloanele de mânuțe decupate, lipite pe un cerc de carton iar decorul central respectă specificul tradițiilor de Crăciun:
joi, 10 decembrie 2015
miercuri, 9 decembrie 2015
Clasa a III-a:„Pomul de iarnă” - E.T.A. Hoffman
Textul este o frumoasă lectură potrivită pentru această perioadă de sărbătoare. Prima fișă conține fragmente din textul „Pomul de iarnă” de E.T.A. Hoffman iar în fișa a doua școlăreii își vor reactualiza cunoștințele despre semnele de punctuație.
Fișele sunt din manualul pentru clasa a IIIa al autorilor V. Pădureanu și M. Norel, ed. Aramis 2003.
Fișele sunt din manualul pentru clasa a IIIa al autorilor V. Pădureanu și M. Norel, ed. Aramis 2003.
duminică, 6 decembrie 2015
Serbare de Crăciun 2015
Cu ocazia Crăciunului, programul serbării a fost pregătit în așa fel încât să conțină elemente inedite. Majoritatea versurilor sunt concepute în așa fel încât să îl reprezinte cât mai bine ce elevul care le recită.Bineînțeles că nu ne putem lăuda în totalitate cu originalitatea noastră... Am mai „aruncat” câte o privire prin cărțile de lectură și pe diverse surse de pe internet dar, puse cap la cap, a rezultat un program minunat - spunem noi. Un lucru inedit este faptul că și doamna joacă propriul rol, având chiar și o poezie inclusă în program.
Așteptăm și aprecierile părinților! Iată și programul complet:
Așteptăm și aprecierile părinților! Iată și programul complet:
miercuri, 2 decembrie 2015
Ornamente pentru brad: „Omul de zăpadă”
Un ornament foarte ușor de realizat și de mare efect este omul de zăpadă din discuri demachiante. Pașii realizării acestui ornament sunt extrem de ușori. Pentru realizarea acestui ornament aveți nevoie de câteva materiale:
sâmbătă, 28 noiembrie 2015
Au venit colindătorii(compunere după un plan de idei)
Modelul de realizare a compunerii după un plan de idei aparține autorilor V. Pădureanu și M. Norel. Totuși, am considerat util să prezint elevilor, alături de plan, un model de compunere, astfel încât să le fie mai ușor să realizeze propriile compuneri. Modelul prezentat elevilor este acesta:
Clasa a III-a:Vreau să trăiesc printre stele - V.Eftimiu
Fișa conține textul adaptat din manualul de clasa a III-a al autorilor V.Pădureanu și M.Norel. Pe baza acestui text, școlăreii vor avea de rezolvat mai multe sarcini. Fișa conține și un model de povestire a textului:
vineri, 27 noiembrie 2015
Clasa a III-a:Scăderea numerelor 0-10 000 cu trecere peste ordin
EXERCIȚII ȘI PROBLEME ÎNSOȚITE DE REZOLVĂRI
Fișele cuprind exerciții variate, cu grad diferit de dificultate. Prin rezolvarea lor elevii utilizează diferite metode de calcul, își consolidează utilizarea corectă a termenilor matematici, își dezvoltă capacitatea de a rezolva, în mod independent, exerciții și probleme:
Fișele cuprind exerciții variate, cu grad diferit de dificultate. Prin rezolvarea lor elevii utilizează diferite metode de calcul, își consolidează utilizarea corectă a termenilor matematici, își dezvoltă capacitatea de a rezolva, în mod independent, exerciții și probleme:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)