Acum, la sfârșitul clasei a-IV-a, îmi aduc aminte prima zi de școală din clasa I. Atunci, în acea zi de septembrie, mergeam emoționată spre școală ca să iau parte la…DESCHIDERE. ”Deschiderea a ce? ” Întrebarea mă debusola.
După festivitate am plecat în clasa noastră. Eu tot așteptam să se ”deschidă”ceva. O priveam pe doamna aceea din fața băncilor și nu-mi venea să cred că dumneaei este doamna. Mi s-a părut tânără, blândă și destul de amabilă cu toți deopotrivă: părinți și copii. Nu înțelegeam de ce părinții îmi tot spuseseră :”Lasă că vei merge tu la școală… O să vezi!” Ei, mă gândeam eu atunci…am văzut dar deschiderea, unde este deschiderea?!
Acum îmi amintesc cu umor de acele clipe. Am trecut de-a lungul acestor patru ani prin momente fericite, dar și prin dezamăgirea vreunui calificativ nu tocmai de laudă. Nu mă mai frământă ce înseamnă ”deschiderea” pentru că știu c-am pășit exact acum patru ani și ceva spre ”deschiderea”spre o lume care m-a fascinat enorm: lumea cunoașterii și a învățăturii.
Nu sunt tristă că se termină clasa a-IV-a. Simt o emoție când mă gândesc că la toamnă nu ne va mai aștepta doamna în curtea școlii cu atâta drag. Dar știu că anul urmâtor va veni pentru noi, elevii acestei clase, o altă”deschidere” .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu