Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

duminică, 30 august 2015

Alice în Țara Minunilor - Lewis Caroll(cap. 10,11,12)

10. Cadrilul homarilor
Falsa Broască Țestoasă spuse că nespus de frumos este Carilul Homarilor. Acompaniată de Grifon, ea începu să cânte, și amândoi țipau și țopăiau până ce , la un moment dat, se potoliră. Apoi au început să danseze solemn după cum cânta Falsa Broască Țestoasă. În cele din urmă au început să povestească tot felul de lucruri fără sens.
Alice le spuse și ea de peripețiile ei, apoi le recită o poezie care nu i-a mulțumit pe cei doi pentru că era fără noimă. Falsa Broască Țestoasă începu să cânte un cântec - „Supa de broască țestoasă” când se auzi o voce care îi chema la proces.Grifonul o luă de mână pe Alice și porniră la drum.
11. Cine-i hoțul tartelor?
La judecată se aflau toți: Regele și Regina de Cupă, toate animalele și întregul pachet de joc. În loja juraților se aflau douăsprezece animale care scriau foarte preocupate pe niște tăblițe. În mijloc se afla, legat, Valetul de Cupă iar pe masă era o farfurie cu tarte. Iepurele Alb dădu citire actului de acuzare- Valetul de Cupă era acuzat că furase tartele coapte de Regină. Primul martor chemat a fost Pălărierul. El a venit având o ceașcă de ceai într-o mână și o felie de pâine cu unt în cealaltă mână. Răspunsurile lui au fost așa de încurcate și fără sens că Regina porunci să i se taie capul. Regele îi dădu voie să plece și, până să-l prindă cineva, Pălărierul dispăru. Tocmai atunci Alice simți că iarăși începe să crească, iar Bursucel a certat-o că îl înghesuie și se mută în cealaltă parte a sălii. Următorul martor era bucătăreasa  Ducesei care ținea o râșniță de piper în mână și refuză să depună mărturie. Se iscă o mare învălmășeală și bucătăreasa dispăru.
Ultimul martor citat era chiar Alice.
12.Alice depune mărturie
Alice a uitat că în ultimul timp crescuse și, când s-a ridicat, a răsturnat banca juraților. Îi adună și îi puse repede la loc dar ei se și apucară să scrie despre incident.Alice spuse că ea nu știe nimic despre tarte iar Regele îi ceru să iasă din sală pentru că este prea înaltă. Alice nu a vrut și procesul continuă. Iepurele Alb aduse o hârtie pe care era scrisă o poezie. Regina spuse că această hârtie dovedea vinovăția Valetului de Cupă, dar Alice spuse că nu este adevărat. Această hârtie nu dovedea nimic.Fata se luă la ceartă cu Regina și Regele și toți săriră la ea. Alice țipă și dădu din mâini și se trezi cu capul în poala sorei sale care îi spuse că dormise cam mult.Alice îi povesti visul său, apoi fugi spre casă iar sora sa rămase pe malul apei să-și imagineze grozăviile din visul lui Alice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu