Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

luni, 21 decembrie 2015

Prăjitură „Negresa”

Prăjitura „Negresa” este o prăjitură delicioasă, care se prepară ușor iar rețeta este așa de simplă că nu ai cum să dai greș.Iată modul de preparare.
Se topește pe foc un pachet de margarină pentru prăjituri, se adaugă o jumătate de kilogram de zahăr, 4 linguri cacao și o ceașcă de apă. Veți obține o pastă ca o glazură pe care o lăsați la răcit.
După ce glazura s-a răcit adăugați 4-5 ouă întregi, unul câte unul, mestecând continuu cu telul, apoi puneți 250 g de făină(9 linguri),

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Felicitare de Crăciun cu brăduți

Am tot căutat modele de felicitări care să îndeplinească două condiții esențiale: să fie ușor de realizat și să implice cât mai puține materiale. O felicitare de maxim efect este cea pe care am denumit-o sugestiv „Felicitare cu brăduți” pentru că brăduții sunt cei care vor duce mai departe mesajele noastre, întrucât sunt prezenți în tema felicitării.
Pentru realizarea acestei felicitări am folosit:

„Vine iarna” - audio și versuri

Un alt cântec foarte frumos, cântat de „Tra la la”, îi va încânta pe copii. Linia melodică este plăcută, iar versurile sunt foarte ușor de reținut:

vineri, 18 decembrie 2015

„Bunicuțul Moș Crăciun” - audio și versuri

Cântecul este vesel și antrenant, așa cum sunt toate cântecele interpretate de „Tra la la”. Copiii vor fi, cu siguranță, foarte încântați să învețe un nou cântec dedicat moșului care sosește an de an cu sacul încărcat de daruri:

„Iarna ne-a sosit în zori” - audio și versuri

Bucuria primei ninsori este inegalabilă! Copiii simt această emoție deosebit de intens și cântecul „Iarna ne-a sosit în zori” completează perfect starea de spirit generată de primii fulgi de nea:

„Prima zăpadă” - audio și versuri

„Prima zăpadă” este un frumos cântec de iarnă cântat de formația „Tra la la”. Cântecul are o linie melodică veselă și antrenantă iar versurile sunt foarte ușor de reținut:

„Colindița” - audio și versuri

„Colindița” este un cântec specific perioadei sărbătorilor de iarnă. Acest colind se poate intona la finalul serbării sau al unui recital de colide.